sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

A cântat pe străzi pentru a avea ce mânca. Acum, are o afacere de sute de milioane de dolari!

Înainte de a se aventura în lumea antreprenoriatului, în perioada celui de-al doilea Război Mondial, Jim Marshall a cântat pe străzi pentru a avea ce mânca, transportându-și echipamentul cu ajutorul unei biciclete cu remorcă. Mai târziu, odată ce și-a deschis propriul magazin de instrumente muzicale, acesta a observat cererea în creștere pentru amplificatoare, și a decis să le producă el însuși, oferind artiștilor alternative mai accesibile decât produsele de import, folosindu-se de cunoștințele în ingineria electrică. Astfel, a luat naștere brandul care îi poartă numele, și care a fost apreciat și folosit de-a lungul timpului de artiști celebri precum Eric Clapton și Jimi Hendrix.

A cântat pe străzi pentru a avea ce mânca

James Charles Marshall s-a născut în Londra în anul 1923, dintr-o familie cu rădăcini în domeniul artistic. În copilărie, a suferit de o afecțiune a sistemului osos, ceea ce l-a ținut mult timp internat în spital. Această experiență a avut un impact asupra educației sale timpurii, dar l-a și ferit de recrutare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, el a început să susțină concerte în diverse localități, cântând la voce și la tobe.

„Câştigam 10 şilingi (circa 0,5 lire sterline) pe seară pentru că erau vremuri de război, şi nu aveam benzină pentru maşini, aşa că mergeam pe o bicicletă cu remorcă, pe care îmi căram echipamentul construit de mine”, a povestit Jim Marshall.

Având competențe în inginerie, el a reușit să dezvolte un sistem de amplificare. Ulterior, după ce a urmat cursuri în acest domeniu, a început să împărtășească din cunoștințele sale și altora.

Începând din anul 1960, a gestionat un magazin de muzică în West London, inițial specializat în vânzarea de tobe și chitare. Cu trecerea timpului, tot mai mulți clienți au început să caute amplificatoare, iar antreprenorul a observat imediat o oportunitate în această direcție. Astfel, la doi ani distanță, în 1962, a înființat Marshall Amplification, schimbând radical peisajul industrial muzical cu inovațiile sale.

A fost onorat cu numeroase distincții pentru contribuția sa

Pentru a putea produce alternative mai accesibile ale amplificatoarelor americane de import, Marshall l-a adus în echipă pe Ken Bran, un tehnician de la Pan American Airways, folosindu-se de produsele Fender ca sursă de inspirație. Proiectul a necesitat numeroase prototipuri, dar în cele din urmă a avut succes, atrăgând artiști celebri precum Jimi Hendrix și Eric Clapton să folosească produsele marca Marshall.

Pe parcurs, fondatorul a fost onorat cu numeroase distincții pentru contribuția sa deosebită în domeniul muzical. Printre acestea putem enumera Ordinul Imperiului Britanic, recunoscut pentru serviciile aduse industriei muzicale și pentru activitățile caritabile, precum și premiul pentru export din partea reginei Elisabeta a II-a. De asemenea, a fost inclus în Rock and Roll Walk of Fame din Hollywood, ceea ce subliniază impactul semnificativ pe care l-a avut asupra industriei muzicale.

Jim Marshall, care a început prin a a cânta pe străzi pentru a avea ce mânca, a trecut în neființă la data de 5 aprilie 2012, la vârsta de 88 de ani. La înmormântarea sa, au participat cântăreți celebri precum Paul McCartney și Slash, onorând astfel memoria și contribuția importantă în industria muzicală.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.