Astăzi, 10 ianuarie 2023, a fost făcut un acord istoric intre UE şi NATO. Declaraţia comună a fost semnată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„NATO rămâne fundamentul apărării colective a aliaţilor săi şi este esenţială pentru securitatea euroatlantică. Recunoaştem valoarea unei apărări europene mai puternice şi mai performante, care contribuie pozitiv la securitatea globală şi transatlantică şi care este complementară şi interoperabilă cu NATO”, se arată în declaraţia comună.
Acest moment unic vizează strângerea relaţiilor de colaborare între cele două organizaţii şi a fost grăbit de războiul din Ucraina.
„Războiul brutal purtat de Rusia împotriva Ucrainei încalcă dreptul internațional și principiile Cartei ONU. Acesta subminează securitatea și stabilitatea europeană și globală. Războiul Rusiei a exacerbat o criză alimentară și energetică care afectează miliarde de oameni din întreaga lume”, se arată în document.
Acord între UE şi NATO. Documentul, pregătit de mulţi ani
Marţi, 10 ianuarie 2023, liderii Uniunii Europene şi Organizației Tratatului Atlanticului de Nord au semnat un document pregătit de mulţi ani. Momentul a fost unul cheie pentru securitate şi stabilitatea zonei euroatlantice, susţin oficialii.
„Aceasta este o declaraţie mult mai politică decât cea adoptată în 2018”, a spus un oficial european pentru AFP. „Textul a fost scris înainte de conflictul din Ucraina şi a trebuit să fie complet rescris”, a precizat el.
Discutăm despre o Declaraţie comună care a suferit o serie de schimbări odată cu declanşarea operaţiunii militare de către Rusia în Ucraina. Astfel, UE și NATO s-au angajat să ducă la un nivel superior parteneriatul lor, prin folosirea tuturor instrumentelor politice, economice și militare.
„Solidaritatea cu Ucraina și sprijinul neclintit și continuu pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”, este un alt punct al declarației, care mai menționează și „provocările din ce în ce mai mare ale Chinei”.
Cu ocazia semnării celei de-a treia Declarații comune cu UE la sediul NATO din Bruxelles (cadru creat la Varşovia în iulie 2016, iar prima Declaraţie comună lansată în 10 iulie 2018), s-a ţinut o conferință de presă. În acest context, secretarul General al alianței militare, Jens Stoltenberg, a amintit momentul în care, pe data de 24 februarie 2022, liderii s-au întâlnit pentru a discuta situația creată de invazia ordonată de Valdimir Putin în Ucraina.
„Președintele Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile și să ne divizeze. În ambele privințe, a eșuat în mod clar. Săptămâna viitoare sunt prevăzute discuţii cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de arme sunt necesare şi cine este în măsură să le furnizeze, din rândul aliaţilor”, a menţionat Stoltenberg după semnarea declaraţiei comune.
Vă aducem aminte faptul că 21 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene fac deja parte din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, iar alte două, Suedia şi Finlanda se vor alătura Alianţei odată ce nu vor mai exista rezerve din partea Turciei. Astfel, prin noul acord între UE și NATO, Ucraina va primi toate mijloacele militare necesare pentru a îşi apăra patria.