luni, 13 mai, 2024

Ajutor de 2.000 de lei de stat pentru mame! Programul va ține până în 2027

Se va acorda un ajutor de 2.000 de lei de stat pentru mamele cu venituri mici. Proiectul de lege a fost votat, iar programul va fi finanțat până în 2027 pentru a le oferi un sprijin femeilor aflate în dificultate.

Ajutor de 2.000 de lei de stat pentru mame!

Măsurile de sprijin sunt stabilite prin lege și valoarea ajutorului, adică a tichetului social pe suport electronic, este de 2.000 de lei, bani pe care mama îi primește pentru fiecare nou-născut și care sunt meniți achiziționării de produse de îngrijire.

Pentru a primi ajutorul, doar anumite categorii de mame se încadrează în condiții. Potrivit viitorului act normativ, persoanele care pot beneficia de acest ajutor financiar sunt:

  • mamele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la oricare din componentele venitului minim de incluziune,
  • mamele cu dizabilităţi,
  • mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv sunt victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/ sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate sau aflate în alte situații de risc, stabilite printr-o ancheta socială sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile din domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
  • mamele care nu deţin acte de identitate;
  • mamele minore;
  • mamele ce nu au cetățenie română și care provin din zone de conflict.
  • Definiția stabilită prin proiect pentru nou-născut este copilul până la vârsta de trei luni. Vârsta maximă de trei luni a noului-născut se verifică la momentul identificării cuplului mamă – nou-născut de către autorităţile administraţiei publice locale.

Ce pot cumpăra din bani

Mamele vor putea cumpăra cu banii primiți produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă – nou-născut.

Măsura de sprijin se aplică timp de patru ani, respectiv implementarea acesteia se derulează în perioada 2024 – 2027. Totodată, bugetul măsurii de sprijin pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți va fi stabilit la echivalentul în lei al sumei de 24.000.000 de euro.

Cea de-a doua componentă a sprijinului pentru mame include măsurile auxiliare. Acestea reprezintă activităţile care au scopul de a reduce deprivarea materială, respectiv indicații de îngrijire a nou-născutului, consiliere în alăptare, educație sanitară, educație de prim-ajutor pentru nou-născuți, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, recomandări nutriționale pentru bebeluși necesare pentru diversificarea alimentației.

Așadar, se va acorda un ajutor de 2.000 de lei de stat pentru mamele cu venituri mici.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.