marți, 21 martie, 2023

Băuturi și alimente care îți macină oasele. Iată ce ar trebui să evităm

Publicat:

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la anumite băuturi și alimente care îți macină oasele și astfel ne afectează starea de sănătate. E bine de știut că nu trebuie renunțat definitiv la acestea, ci consumul lor trebuie să fie moderat. În plus, sunt vizate de acest avertisment persoanele care prezintă un risc de dezvoltarea a afecţiunilor musculo-scheletice.

Anumite alimente și băuturi au un efect nociv asupra sistemelor muscular și osos. La fel ca în cazul multor alte afecţiuni, alimentele pe care le consumăm pot juca un rol important în prevenirea sau controlul unor boli.

În cele ce urmează vă vom prezenta o listă cu alimente și băuturi care pot afecta oasele. Totuși, nu toată lumea trebuie să renunţe definitiv la ele, ci în special cei care ştiu că prezintă un risc de dezvoltarea a afecţiunilor musculo-scheletice. De asemenea, sunt vizate și persoanele care au în familie cazuri de osteoporoză.

Băuturi și alimente care îți macină oasele

Iată ce alimente au un efect negativ asupra sănătății oaselor şi pe care, cel puţin, unii dintre noi ar trebui să le evite.

Sucurile acidulate, pe lângă faptul că unele dintre ele conţin cofeină, pot afecta sănătatea oaselor ca urmare a cantităţii de fosfor. Acidul fosforic este utilizat în sucuri drept agent aromatizant, iar acesta poate împiedica asimilarea și fixarea calciului în oase.

Cafeaua în exces afectează sănătatea oaselor, deoarece în cazul unui aport mare de cofeină, cea mai mare parte din calciu este eliminată prin urină, potrivit oamenilor de specialitate.

Efectul este relativ mic şi nu ar trebui să provoace mari probleme dacă avem un aport ridicat de calciu. Totuşi, nu uitaţi să luaţi în considerare cantitatea totală de cofeină pe care o consumaţi zilnic şi pe care o luaţi din alte alimente precum ciocolata.

Sarea în exces nu este benefică pentru sănătate. Cu cât consumăm mai multă sare, cu atât eliminăm mai mult calciu prin urină şi transpiraţie. Pentru a ne menţine la consumul de sodiu recomandat (de 2.300 de miligrame pe zi) ar trebui să consumăm alimente preparate în casă şi să citim prospectul produselor ambalate pe care le achiziţionăm.

Alcoolul și proteinele în exces duc la diminuarea masei osoase

De fapt, consumul moderat de alcool (un pahar pe zi pentru femei şi două pahare pe zi pentru bărbaţi) pare să ofere o oarecare protecție împotriva degradării oaselor. În schimb, consumul excesiv poate contribui la pierderea de masă osoasă.

În ceea ce privește aportul proteic, există cazuri în care excesul poate schimba echilibrul pH-ului din oase. În plus, cu cât mediul este mai acid, cu atât suntem mai predispuşi să pierdem din masa osoasă. Femeile au nevoie de 46 de grame de proteine pe zi, iar bărbaţii, de 56 de grame.

Un individ care are un consum ridicat de proteine, dar care mănâncă puţine fructe şi legume se poate afla într-o astfel de situaţie. Pe de altă parte, nu de puţine ori oamenii în vârstă se confruntă cu pierdere de masă osoasă tocmai din cauză că nu consumă suficiente proteine.

Interesant de citit

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite