marți, 28 mai, 2024

„Bijuteria“ de fabrică Balkan Pharmaceuticals, de la Pașcani, ar trebui să fie gata anul acesta

Balkan Pharmaceuticals, cel mai mare producător de medicamente din regiunea de Est a Europei, va deschide până la fi ele anului 2023, o fabrică modernă de produse farmaceutice. „Bijuteria“ de fabrică Balkan Pharmaceuticals, de la Pașcani, va avea și un sector dedicat producerii de suplimente alimentare cu conținut de vitamine, minerale și extracte din plante.

Investiția de peste 9 milioane de euro este realizată în cadrul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Balkan Pharmaceuticals a creat, de-a lungul timpului, peste 300 de medicamente destinate tratării diferitelor boli.

„Bijuteria“ de fabrică Balkan Pharmaceuticals, de la Pașcani, mândria omului de afaceri Alin Haucă

Construirea fabricii de la Pașcani a început anul trecut și, potrivit lui Alin Huacă, ar trebui să fie gata până la finele lui 2023. Proiectul construirii acestei fabrici beneficiază de o cofinanțare din bani europeni, aportul celor de la Balkan Pharmaceuticals fiind în proporție de 33%. Investiția totală va fi de peste 9 milioane de euro.

Fabrica Balkan Pharmaceuticals, de la Pașcani, va avea o suprafață de 2.000 mp. Aici, firma fondată de Alin Haucă, alături de soția lui Lucia Haucă, în anul 2006, în Republica Moldova, se va extinde de la producerea de suplimente alimentare și la alte produse. Acestea vor fi comercializate pe piața din SUA, în principal.

„Din punct de vedere tehnologic, fabrica de la Pașcani este o «bijuterie de fabrică», unde se vor produce toate suplimentele noastre Balkan Pharmaceuticals”, menționează Alin Haucă.

Fabrica va avea o hală de producere, spații de depozitare și oficii. Inițial, fabrica de la Pașcani va avea două linii de producție, lichide și solide, iar pentru început, aici vor lucra aproximativ 40 de angajați.

Având în vedere că multe vitamine ce se află în comerț se oxidează foarte ușor și după nici măcar un an de zile nu mai conțin ceea ce scrie pe etichetă, Balkan Pharmaceuticals a luat decizia de a produce medicamente într-un înveliș creat special, durata acestora fiind una mult mai mare.

Produse la cele mai înalte standarde pentru piața americană

Produselor farmaceutice ce vor fi produse la fabrica de la Pașcani li se vor adăuga suplimente alimentare cu conținut de vitamine, minerale și extracte din plante.

„În noua fabrică de la Pașcani, vom produce suplimente alimentare de înaltă calitate în condiții identice cu cele ale medicamentelor, conform standardelor GMP și din ingrediente exclusiv Pharma Grade”, precizează reprezentanții reprezentanții Balkan Pharmaceuticals.

La fabrica de la Pașcani vor fi produse, pentru început, cel puțin 40 de produse, cei de la Balkan Pharmaceuticals având deja încheiate contracte pentru piața americană. Acest lucru reprezintă un mare atu pentru firma deținută de Alin Haucă să se extindă pe piața europeană.

Balkan Pharmaceuticals deține deja 2 fabrici și 2 laboratoare cu aparatură ultra modernă în Republica Moldova, având un portofoliu de peste 300 de produse, în diferite forme și doze. Produsele Balkan Pharmaceuticals sunt destinate tratamentului diferitor afecțiuni, de la răceli și alergii, până la maladii oncologice.

În cea mai mare fabrică de medicamente din Moldova, ce aparține Balkan Pharmaceuticals, se produc aproximativ 250.000 de comprimate pe oră, la cele mai înalte standarde.

În ceea ce privește „bijuteria“ de fabrică Balkan Pharmaceuticals, de la Pașcani, aceasta ar tyrebui să fie gata până la finele anului 2023.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.