Poliţiştii români au destructurat o organizație criminală ce avea o fabrică de metambetamină în București. Conform rechizitoriului, aceștia produceau tone de substanțe pe care, ulterior, le vindeau pe piața din Europa.
În Europa traficul și consumul este interzis prin lege. În Canada a fost recent legalizată heroina, iar acest lucru a dus la o creștere a cazurilor de consum.
Fabrică de metamfetamină în București ce producea tone de droguri
Conform anchetatorilor, în 2021-2023, cei doi cetățeni români acționau împreună cu cetățeni cehi, slovaci, polonezi și lituanieni. Au acționat pe teritoriile mai multor țări din Europa, cum ar fi, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și România. Membrii grupării ar fi transportat comprimatele obținute în Polonia, din România, către firme care nu ar fi deținut autorizație de punere pe piață a medicamentelor. În Cehia și Polonia, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă producția de metamfetamină în laboratoare ilegale, iar precursorii furnizați de membrii grupării reprezentau una dintre cele mai importante substanțe în producția de droguri.
Procurorii susțin faptul că gruparea ar fi organizat transportul a peste 169 de milioane de comprimate pentru producerea drogului. Din aceste comprimate, alături de 6,7 tone de clorhidrat de efedrină, s-ar fi putut produce aproximativ 4 tone de metamfetamină. Laboratoarele clandestine se mai aflau şi în Cehia sau Polonia. Pe piața neagră un kilogram de metamfetamină se vinde cu 40.000 de euro, iar un gram de drog s-ar vinde între 70 și 100 de euro.
În urma perchezițiilor făcute în România în 1 martie au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, 4.944.000 de pastile cu efedrină și pseudoefedrină, 200 de kilograme de materie primă cu precursori pregătită pentru preapararea pastilelor, aproximativ 600.000 de euro, precum și mai multe înscrisuri de interes în cauză.
În Slovacia s-a dispus percheziții la patru persoane la care s-au găsit suma de 1 milion de euro. Doi dintre aceștia au fost arestați preventiv.
Metamfetamina, unul dintre cele mai periculoase droguri
Recent, în Parlamentul României există o lege privind legalizarea canabisului. Totuși, metamfetamina face parte din categoria de droguri extrem de periculoase.
Metamfetamina afectează neurochimic mecanismele responsabile pentru reglarea bătăilor inimii, temperatura corpului, presiunea sângelui, pofta de mâncare, simțurile. Altfel spus, metamfetamina se strecoară la nivelul neuronilor și sporește cantitatea de dopamină eliberată în mod natural de creier. De aici starea de euforie și excitație, dar și dependenta acută, care poate apărea după primul consum.
Efecte cronice
- Dependența
- Iritare nazala, scurgeri de sange.
- Pierdere în greutate
- Cădere rapidă a dinților
- Psihoză amfetaminică, mai cu seamă, deprivarea de somn
- Depresie și anxietate
Efecte de supradozaj
- Atac cerebral
- Furnicături
- Paranoia, depresie, halucinații
- insuficiență cardiacă, insuficienta renală
- Deces
Metamfetamina este un drog cu răspândire mondială. Țara cu cel mai mare consum pe cap de locuitor din lume este, probabil Statele Unite ale Americii. Anual mor mii, zeci de mii de oameni din cauza supradozei. Așadar, faptul că în România exista cea mai mare fabrică de metamfetamină din Europe ne plasează în vârful listei de producere a drogurilor. Lucru care nu este de lăudat.