Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a anunțat când intră banii pe voucherele pentru alimente. Românii vor primi o nouă tranșă de bani în luna octombrie 2023. Suma cu care vor fi alimentate cardurile în octombrie 2023 este de 250 de lei.
Când intră banii pe voucherele pentru alimente
Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a declarat că aceste vouchere de alimente vor fi alimentate pe data de 15 octombrie 2023.
„În acest moment, așteptăm alimentarea conturilor MIPE de către Ministerul de Finanţe pentru implementarea cu succes și la timp a acestor măsuri așteptate de români și asumate de către Guvernul României”, a spus ministrul Adrian Câciu.
Aceasta este cea de-a cincea tranșă de bani din programul „Sprijin pentru România” pe anul 2023. A cincea dintr-un total de șase tranșe a câte 250 de lei fiecare. După luna octombrie, beneficiarii vor mai primi acești bani în luna decembrie. Asta pentru că aceste carduri se alimentează o dată la două luni.
Cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt în Moldova, după București, cu 122.000. Astfel, în Suceava sunt 90.879 de beneficiari, urmat de Iași, cu 90.196 de beneficiari. Pe poziția a patra se află județul Dolj, cu 89.801 de beneficiari și Bacău, cu 82.410 de beneficiari.
Cine primește bani pe voucherele de alimente
Persoanele care beneficiază de aceste vouchere sunt:
- – pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
- – persoanele- copii și adulți- încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
- – familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023
- – familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023
- – familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social
- – persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Anul trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.
Acum, ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a anunțat când intră banii pe voucherele pentru alimente.