ANM a anunțat când va ninge în România. Într-o intervenție publică, directorul ANM a vorbit despre faptul că iarna aceasta este nesperat de caldă.
Cu temperaturi chiar și de 20 de grade în anumite regiuni din țară, luna ianuarie poate stabili recordul de temperaturi. Cu toate aceasta, în pofida faptului că valul de căldură afectează agricultura, există și o veste bună. Prețurile gazelor naturale a scăzut destul de mult.
Când va ninge în România
Într-o intervenție la un post de televiziune, Elena Mateescu a explicat faptul că există șanse mici să ningă în România în ianuarie pentru că temperaturile sunt foarte mari pentru această perioadă. Asta în contextul în care sunt locuri în țară unde temperaturile înalte aduc aminte de lunile mai sau chiar iunie. Așadar, probabilitatea ca să ningă în ianuarie este una minimă, dar directorul ANM aduce vești bune pentru iubitorii de zăpadă. Concret, cei mai norocoși vor fi locuitorii de la munte unde deja a nins și unde sunt șanse să ningă din nou:
”Cel puțin până la finalul lunii ianuarie, până când vom avea temperaturi cu 15 grade mai mari decât normalul acestei perioade, există o probabilitate redusă ca în zonele joase de relief, în sud, să avem un strat consistent de zăpadă. Există un contrast termic semnificativ și tocmai acest contrast determină intensificările de vânt foarte mari înregistrate în ultimele 24 de ore, acolo unde a existat o avertizare meteorologică de cod roșu pentru valori ale vitezei vântului de peste 120-140 km/h și care s-au și consemnat. În continuare vor fi valori de peste 100-110 km/h la altitudini mai mari de 1.800 de metri în Carpații Meridionali. În restul zonelor din Meridionali, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi, de asemenea, viteze ale vântului de 80-90 km/h, unde va fi viscol, pentru că stratul de zăpadă este unul consistent. În plus vor fi consemnate și precipitații mixte. Avem un ianuarie cu un debut cu fenomene meteorologice extreme specifice sezonului de iarnă în zona montană și temperaturi foarte ridicate în zonele mai joase, care nu fac decât să determine un avans fenologic semnificativ pentru agricultură”, a declarat Elena Mateescu pentru Antena 3 CNN.
Atenționări pentru iubitorii de zăpadă
Cu toate că în mare parte a țării temperaturile sunt unele ridicate, la munte, în unele zone, există zăpadă. Autoritățile au emis deja mai multe atenționări pentru cei cărora le lipsește aventura. Concret, iubitorii de munte, de cățărări trebuie să se îmbrace și să se echipeze corespunzător. Așadar, sunt tragedii în lanţ, ca în fiecare iarnă. De exemplu un jandarm a murit pe data de 6 ianuarie în zona Masivul Parâng.
Iată care ar fi câteva dintre regulile care trebuiesc urmate:
- Începe cu trasee simple
- Informează-te foarte bine
- Alege să mergi cu un ghid
- Nu pleca la munte fără echipamentul adecvat anotimpului
- Trusa medicală minimală nu trebuie să lipsească din rucsac
- Bocancii sunt obligatorii indiferent de anotimp
- Poartă mănuși și căciulă
- Nu ignoră avertizările meteo
- Mănâncă și bea lichide suficiente
- Nu consuma alcool
- Nu te abate de la traseu
Așadar, vom mai avea de așteptat până va ninge în România, în zonele care nu sunt muntoase.