joi, 22 mai, 2025

Cât au ajuns să coste două ochiuri simple, într-un local din Eforie Nord! Prețurile cresc amenințător

Vești proaste pentru turiștii care vor merge pe litoralul românesc în luna iulie. Restaurantele au mărit tarifele chiar și pentru cele mai simple feluri de mâncare. Oamenii au rămas mască în legătură cu cât au ajuns să coste două ochiuri simple servite la un restaurant din Eforie Nord. Turiștii trebuie să scoată din buzunar o sumă mai mare decât s-ar aștepta.

Cât au ajuns să coste două ochiuri simple în Eforie Nord

„Luna lui cuptor” încinge prețurile în restaurantele din Eforie Nord. Un turist care se odihnea în stațiune a făcut o postare prin care i-a informat pe cei curioși în legătură cu prețurile practicate de unul dintre restaurantele de pe plajă.

Potrivit postării, o omletă costă 12 lei, iar cei care sunt ceva mai “gurmanzi” și poftesc la o porție de ochiuri românești cu telemea și mămăliguță, trebuie să scoată din portofel 19 lei.

Între 1 iulie și 15 august este perioada de vârf a sezonului estival, atunci când majoritatea oamenilor preferă să își programeze concediul de vară. Astfel că, tarifele la cazare de pe litoralul românesc s-au rotunjit considerabil deja. Se estimează că, începând de sâmbătă, o noapte de cazare la hotel este acum cu 20 de procente mai scumpă.

Această majorare nu îi afectează pe cei care și-au rezervat din timp cazarea. În schimb, cei care au lăsat-o pe ultima sută de metri se găsesc în situația în care vor trebui să achite mai mult pentru o noapte de cazare în aceleași condiții. Majorările diferă în funcție de fiecare unitate de cazare în parte. De exemplu, la hotelurile de 3 stele, tarifele au crescut de la 230 de lei la 260 de lei, în timp ce la cele de 4 stele prețurile au sărit de la 500 la 600 de lei pe noapte. Aceste cifre sunt doar orientative, căci majorările diferă în funcție de specificul fiecărui hotel.

Prețurile cresc amenințător

Cei care vor să își petreacă vacanța în stațiunile românești în această perioadă, ar ieși mai avantajos dacă ar lua în considerare creșterea prețurilor de cazare și și-ar rezerva din timp un loc. Astfel, ei vor evita costurile suplimentare, și, în același timp își pot lua de grija faptului că nu vor găsi disponibilitate acolo unde își doresc să fie cazați.

Dacă ar trebui să numească cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc, cei mai mulți s-ar grăbi să spună Mamaia, din cauza localurilor luxoase și tarifelor ridicate. Însă, se pare că aceasta a fost surclasată în mod neașteptat de Vama Veche, mai ales în ceea ce privește prețurile alimentelor.

În această stațiune trebuie să plătim 35 de lei pentru o ciorbă simplă.

„Ar fi bine să scadă prețurile cu 2, 3 lei, sincer, deoarece se adună. O ciorbă costă între 30 și 35 de lei, cam așa”, a declarat un turist.

O shaorma a ajuns să aibă prețul unei mese mult mai complexe, mai exact 41 de lei, iar apa plată are cam același preț cu berea, și anume 12 lei. Pentru o porție de înghețată se mai adaugă încă 20 de lei.

Având în vedere cât au ajuns să coste două ochiuri simple, se pare că o familie cu un copil are nevoie pe durata unei săptămâni de vacanță în Vama Veche, de aproape un salariu mediu pe economie.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite