Cătălina Grama și Paul Ipate s-au căsătorit în Italia. Aceștia trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din anul 2014 și au doi copii. Deși formează un cuplu de atâția ani, Jojo și Paul Ipate s-a cununat civil abia anul acesta, în Italia, într-un decor de vis. Evenimentul a fost unul discret, însă actrița și soțul ei au postat pe rețelele de socializare fotografii superbe de la ceremonie. Ținuta celor doi miri i-a lăsat mască pe iinvitați.
Cătălina Grama și Paul Ipate s-au căsătorit în Italia
Cătălina Grama și Paul Ipate s-au cununat civil în Italia, într-o locație superbă. Mirii nu au dorit să ofere prea multe detalii despre eveniment, însă i-au surprins pe fani cu câteva imagini de la ceremonie. Jojo a purtat în ziua cea mare trei rochii superbe, iar Paul Ipate a optat pentru un costum alb elegant.
Cei doi au atras privirile tuturor cu vestimentația aleasă, iar aprecierile nu au întârziat să apară. Actrița a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare alături de câteva fotografii emoționante din ziua nunții.
„Am trăit ieri cel mai frumos vis! Sub cerul liber din Martina Francă, am zis “da”. Înconjurați de familia noastră ne-am unit destinele într-o ceremonie civilă intimă și foarte romantică. Zora și Achim ne-au stat alături și acesta a fost cel mai frumos și important sentiment!”, a declarat actrița.
Ce destinație de vacanță au ales cei doi miri
Cătălina Grama și Paul Ipate au ales să se răsfețe în Italia câteva zile, locul în care și-au unit destinele și și-au jurat credință veșnică. Cei doi au dezvăluit cu câteva luni înainte că vor merge în concediu în Italia, însă nimeni nu știa de căsătoria acestora.
După cununie, actrița și soțul ei au decis să mai rămână câteva zile pentru a se răsfăța în vacanță împreună cu copiii lor.
„Prima seară în Ostuni. Am reușit să ne relaxăm, să ne odihnim și să ne jucăm cu copiii la piscină și acum am ieșit la cină. Achim și Zora abia așteaptă să încerce pizza și pastele în țara lor de origine. Apoi mergem la o plimbare prin Ostuni, orașul alb din Pugli. Ne-am promis că vom veni în Italia și în următoarele veri pentru vrem să descoperim cât mai multe despre zona aceasta de care ne-am îndrăgostit anul trecut. E foarte frumos că simțim cu toții la fel în legătură cu aceste locuri.”, a scris Jojo pe rețelele de socializare.
Cătălina Grama și Paul Ipate formează un cuplu de mulți ani și radiază de fericire împreună. Aceștia reușesc de minune să îmbine profesia cu viața de familie și se declară împliniți pe toate planurile.
„Eu și Paul am știut întotdeauna să ne facem timp pentru noi, să ne găsim vreme să fugim, uneori chiar și câteva zile, departe de tot, pentru a ne regăsi și pentru a ne dărui amintiri frumoase. Faptul că ne cunoaștem atât de bine ne permite să alegem foarte bine zilele/clipele când să ne facem surprize sau ne „impresionăm” reciproc.”, a precizat actrița.
Cătălina Grama și Paul Ipate s-au cununat civil în Italia, într-un decor de poveste. Cei doi și-au jurat credință veșnică în fața copiilor, iar invitații au privit emoționați ceremonia superbă. Actrița și soțul ei trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din anul 2014 și formează unul dintre cele mai longevive și discrete cupluri din showbiz-ul autohton.