miercuri, 22 martie, 2023

Ce este entorsa și în cât timp se vindecă? Află la ce riscuri te supui dacă nu iei măsuri urgente – VIDEO

Publicat:

Dacă nu știi ce este entorsa și în cât timp se vindecă, ai ajuns în locul potrivit! Află, în rândurile următoare, la ce riscuri te supui dacă nu iei măsuri urgente.

Entorsa reprezintă o leziune determinată de ruperea unui ligament sau a mai multor ligamente ale unei articulații, din cauza unei mișcări bruște sau a unui traumatism.

O entorsă poate fi de două tipuri, și anume minoră sau severă. Entorsa minoră se vindecă în câteva zile de la repaus, cu ajutorul unor comprese cu gheață sau compresie, iar entorsa severă poate să necesite chiar și tratament chirurgical, menit să repare ligamente afectate sau rupte.

În cât timp se vindecă entorsa?

În majoritatea cazurilor, o entorsă se vindecă în funcție de gradul acesteia. Pentru a o trata este nevoie de repaus articular și de aplicarea unor comprese reci, cu gheață. Acestea contribuie la reducerea edemului și la diminuarea durerii.

Este important ca locul unde s-a produs entorsa să fie bandajat, pentru a preveni o nouă leziune. Utile sunt și unguentele cu antibiotice sau antiinflamatoare.

Durata de vindecare a unei entorse poate fi chiar și de luni de zile. Tocmai de aceea, medicul Dan Cionca, de la Clinica de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași recomandă tuturor celor care s-au confruntat cu o entorsă, să ceară sfatul unei persoane compentente.

„Cred că e bine să cerem sfatul cuiva competent, în general. Și cred că la ortopedie lucrurile sunt mai evidente. Un examen clinic corect, dublat de o investigație paraclinică, ne poate liniști și ne poate oferi certitudinea unei recuperări corecte. De aceea cred că e important să consultăm pe cineva specializat.”, a declarat conf. dr. Dan Cionca, de la Clinica de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, pentru BZI LIVE.

Care sunt riscurile în cazul în care nu sunt luate măsuri la timp?

Dacă entorsa sau alte traumatisme sportive sau cotidiene sunt trecute cu vederea, apar leziuni ligamentare sau chiar fracturi. Prin urmare, patologia osteoligamentară netratată poate rămâne cu sechele ulterioare, deoarece poate determina instabilități secundare, acestea constituind modificări biomecanice la nivelul articular, cu impact la nivel cartilaginos sau la nivelul structurilor adiacente.

„În general, secundar traumatismelor sportive sau traumatismelor cotidiene, rezultatul poate să fie leziuni ligamentare sau, dacă traumatismul este mai important, fracturi. În general, impactul funcțional în mod evident este mai amplu în cazul unor fracturi. Simptomatologia, într-adevăr, poate fi uneori mai amplă și există și leziuni ligamentare complexe, care au o simptomatologie mai amplă și un impact funcțional mai important.

Sigur, patologia osteoligamentară netratată poate rămâne cu sechele ulterioare. De ce? Pentru că leziuni ligamentare pot determina instabilități secundare, acestea înseamnă modificări biomecanice la nivelul articular, cu impact la nivel cartilaginos sau la nivelul structurilor adiacente și, sigur, leziuni reversibilie la nivelul articulației respective. Dacă ne referim la fracturi, sunt fracturi fără deplasare care pot fi „trecute cu vederea”, se pot consolida fără un impact semnificativ. Dar majoritatea trebuie tratate corect, fie prin imobilizare, fie prin tratament chirurgical, deoarece traumatismele osteoarticulare pot impacta funcția membrului respectiv.”, a adăugat conf. dr. Dan Cionca.

Interesant de citit

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite