marți, 14 ianuarie, 2025

Ce semnifică cifrele de pe ouă? Iată cum le alegi pe cele mai bune – VIDEO

Majoritatea oamenilor se întreabă ce semnifică cifrele de pe ouă. Tocmai de aceea, în emisiunea BZI LIVE a venit Leonard Constantin Stafie, reprezentant al Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din Iași, pentru a ne învăța cum să alegem cele mai bune ouă.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe fiecare ou trebuie să se afle, prin ștanțare, următoarele informații: sistemul de creștere al găinilor, țara de origine, județul și numărul de ordine în cadrul județului. De asemenea, nu trebuie neglijată nici data durabilității minimale (DDM), adică data până la care ouăle pot fi consumate. Aceasta trebuie fixată la mai puțin de 28 de zile după data ouatului.

Ce semnifică cifrele de pe ouă? Explicația reprezentantului Asociației Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă din Iași

Cifrele pe care le întâlnim pe ouăle cumpărate, dar și pe cofraje ne dezvăluie sistemul de creștere a găinilor, țara de origine, numărul de fermă și data când au fost ouate acele ouă. Pentru a alege cele mai bune ouă, Leonard Constantin Stafie ne sfătuiește să le cumpărăm pe cele care au codul RO, deoarece sunt ouă românești.

„Acel cod de pe cofrajul de ouă sau de pe ouă ne spune sistemul de creștere, după aia avem țara de origine, după aia avem numărul de fermă și data când a fost ouat acel ou. Deci cam asta este acel cod obligatoriu, pe care trebuie să-l găsim pe cofrajele de ouă, pe ambalajele de ouă și inclusiv pe ouă. Și de aceea să fiți atenți, în special pentru partea de acel RO să existe și știm că sunt ouă românești. Pentru că e păcat să exportăm subvenție și banii românești să-i exportăm în altă țară, în loc să ne promovăm produsul nostru național.

Mai avem o problemă la partea de ouă, spre deosebire de alte sectoare de creștere a puilor de carne, unde ne asigurăm undeva la 80 – 82% necesarul de carne la nivel de România, la partea de ouă sunt deficitari și, în primul rând, pentru că prețul de cost al oului, mai ales acum după creșterea exorbitantă a cerealelor și a utilităților, s-a dus undeva între 30 de bani, 40 de bani, 50 de bani oul și pe raft e la 70 de bani. Dar să nu vă gândiți că acei 70 de bani se întorc către fermieri. Acei bani sunt bani care se întorc în buzunarul celor care vând aceste produse.”, a declarat Leonard Constantin Stafie, în emisiunea BZI LIVE.

Leonard Constantin Stafie, despre sistemele de creștere și exploatare a păsărilor

În ceea ce privește sistemul de creștere a găinilor, acesta este reprezentat de o cifră de la 0 la 3, astfel: cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic; cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber; cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa; cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătăţite.

„Cu privire la prima cifră, este vorba de sistemele de creștere și exploatare a păsărilor. Începem cu cifra 3, care este notată este sistemul de creștere în sistem intensiv. Acea creștere în sistem intensiv, creștere în baterie. Sistemul 2 este tot sistemul de creștere intensiv, dar este o creștere la sol, adică găina se plimbă pe jos, pe un așternut permanent. Așternutul permanent poate să fie de mai multe feluri: din paie, din rumeguș. În țările africane, de exemplu, se utilizează nisipul. În sistemul 1 discutăm despre găinile crescute free range sau creștere în aer liber.”, a adăugat Leonard Constantin Stafie.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite