Fostul polițist Cristian Cioacă a fost eliberat mult mai devreme decât prevedea sentința primită. Acesta a ieșit condiționat după 9 ani de închisoare. Inițial, Cioacă a fostCristian condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de uciderea soției sale, Elodia Ghinescu. La aflarea veștii, mama Elodiei Ghinescu a reacționat extrem de dur, spunând că nu poate înțelege cum fostul polițist a reușit să iasă din închisoare.
Cristian Cioacă a fost eliberat mult mai devreme!
În anul 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu.
Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat în cursul zilei de marți, 22 august 2023, când Judecătoria Pitești i-a admis cererea.
„Admite contestaţia formulată de contestatorul(…) pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.
8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanței.
La ieșirrea din arest, Cristian Cioacă a purtat pe cap o șapcă pe care scria „Police”.
„Astăzi e prima zi din restul vieţii mele”, a spus fostul polițist în limba engleză. Ulterior, el a adăugat: „Deci vă imaginaţi cât voi trăi”.
Cristian Cioacă a menționat că nu știe ce va face în perioada următoare și dacă se va apuca de scris cărți.
„Nu știu câte cărți o să scriu, habar nu am. Nu știu ce o să fac. Dacă v-ați gândi și v-ați pune în locul meu, nu aveți cum să știți. Rămâne de văzut. Vă mulțumesc! Doar cumnatul a venit, încerc să-mi feresc restul familiei de asta și îmi doresc ca ei să aibă o viață normală. Pentru mine n-a fost normală”, a menționat Cristian Cioacă.
Întrebat dacă se va afla adevărul despre dispariția Elodiei sau îl va lua cu el în mormânt, Cristian Cioacă a râs.
Șoc pentru mama Elodiei Ghinescu
Mama Elodiei Ghinescu a avut un șoc când instanța a decis eliberarea fostului polișist, după doar nouă ani de detenție.
„Nu înțeleg cum au putut lua o asemenea hotărâre. Omul acesta e un criminal, a săvârșit o faptă foarte gravă față de un seamăn al său, căruia i-a luat viața cu cinism, cu brutalitate. Nu-i voi uita niciodată rânjetul de pe buze din sala de judecată. Omul acesta a fost un milog în pușcărie, ca să poată duce o viață liniștită, dar adevărata lui față numai Dumnezeu i-o cunoaște. Foarte puțini oameni știu cum arată Cristian Cioacă pe interior. E un om rău, foarte rău!”, a zis mama Elodiei.
Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a menționat că decizia magistraților nu este o soluție corectă.
„În opinia mea, nu este o soluţie corectă. Spun acest lucru pentru că instanţele din Piteşti nu au avut o poziţie obiectivă pe parcursul procesului şi nu au luat în vedere elementele din dosar. În opinia mea, el nu trebuia să beneficieze de această eliberare condiționată“, a zis avocata Crina Radu după e Cristian Cioacă a fost eliberat mult mai devreme.