Dacă nu știți cum spovedește părintele Calistrat Chifan, ați ajuns în locul potrivit. Descoperiți, în rândurile care urmează, cum începe spovedania îndrăgitul duhovnic.
Spovedania constituie destuinuirea faptelor și gândurilor viclene, de bună voie, cu hotărâre și fără rușine, către un duhovnic rânduit canonic. Potrivit părintelui Calistrat Chifan, „spovedania este o chestiune de delicatețe și atenție spirituală, în care să nu smintești, în care să nu deranjezi, să nu iriți, dar nici să nu apropii omul de păcat.”
Cum spovedește părintele Calistrat Chifan? Duhovnicul: „Orice spovedanie începe cu axa vieții”
În cadrul emisiunii BZI LIVE, părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a dezvăluit pașii pe care îi urmează ori de câte ori spovedește un credincios. Acesta se folosește de axa vieții și întreabă vârsta celui care a venit la spovedit, dacă este căsătorit sau necăsătorit, dacă este un om în toată puterea firii. În cazul în care persoana este căsătorită, preotul o întreabă vârsta la care a făcut acest pas.
„Atunci când începem să spovedim, dacă vrei să spovedești ca un preot înțelept, să nu pierzi vremea prea mult, întâi vedem ce este cu omul din punct de vedere sufletesc și spiritual. Orice spovedanie începe cu axa vieții și tragi o linie frumos pe o hârtie și întrebi: „Ce vârstă ai?”. Și ai trecut vârsta, ca să știi cu ce discuți – cu un minor, cu un adult, cu un căsătorit, cu un om major, cu un om împlinit, cu un om în toată puterea firii. Și apoi îl întrebi dacă este căsătorit sau necăsătorit și deja știi și îți este de ajuns și dacă este căsătorit, la ce vârstă s-a căsătorit.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.
Părintele Calistrat Chifan: „Lași axa deoparte și treci în partea dreaptă a axei și începi să întrebi lucrurile simple”
De asemenea, părintele trebuie să afle dacă cel care a venit la spovedit are interes să se mântuiască, o face din evlavie, o face din tradiție, o face din obișnuință, o face împins de cineva, o face din convingere, o face că așa-i obiceiul sau așa face toată lumea, o face că simte o apăsare. Apoi, duhovnicul adresează credinciosului o serie de întrebări, care să îl ajute să afle dacă acel om are deja o traiectorie sănătoasă din punct de vedere sufletesc sau nu.
„Lași axa deoparte și treci în partea dreaptă a axei și începi să întrebi lucrurile simple, să vezi dacă cel care este în fața ta la spovedit are interes să se mântuiască, o face din evlavie, o face din tradiție, o face din obișnuință, o face împins de cineva, o face din convingere, o face că așa-i obiceiul sau așa face toată lumea, o face că simte o apăsare, o face să fie și el în trend, să nu spună că nu-i credincios. Și încep: „Tu te închini seara și dimineața?” – „Da, părinte”. Deci eu din start mă luminez, că știu că am de a face cu un om care știe ce este noțiunea de rugăciune și asta-i bine. „Miercurea, vinerea postești?” – „Da, părinte”. -„Dar obișnuiți să mergeți la biserică, citiți o carte duhovnicească, citiți din Noul Testament, citiți din Vechiul Testament, citiți un acatist, știți vreo rugăciune pe dinafară, citiți vreun psalm?” Și omul îți răspunde: „Da, asta da, asta nu.” Când ți-a răspuns deja cu da, aproape, garantez 100% că a înainta mai adânc într-o spovedanie totală, profundă, câteodată este inutil, pentru că acel om deja știi că are o traiectorie sănătoasă din faptele sufletești.”, a mai dezvăluit părintele Calistrat Chifan.