miercuri, 4 decembrie, 2024

De ce nu trebuie să bei cafeaua pe stomacul gol? Iată care sunt efectele acesteia

Te întrebi de ce nu este bine să bei cafeaua pe stomacul gol? Ei bine, consumul de cafea dimineața este unul dintre ritualurile pe care mulți oameni îl au. Majoritatea sunt de părere că, dacă nu beau cafea dimineața, nu își vor putea duce la îndeplinire atribuțiile și se vor simți obosiți.

Cafeaua are multe beneficii pentru sănătate, susținute de o multitudine de studii științifice. Bolile pe care această băutură le ameliorează includ diabetul cardiovascular, neurologic, diabetul de tip 2 și depresia.

Mai simplu spus, un studiu recent al oamenilor de știință de la Organizația Mondială a Sănătății a scos la iveală faptul că a consuma trei sau mai multe căni de cafea pe zi înseamnă reducerea riscului de deces prematur cu 18% la bărbați și cu 8% la femei. Cu toate acestea, medicii recomandă să încetăm să bem cafea dimineața.

În continuare, descoperă de ce nu trebuie să bei niciodată cafeaua pe stomacul gol.

De ce nu trebuie să bei cafeaua pe stomacul gol?

În primul rând, cafeaua nu trebuie consumată înainte de micul dejun, deoarece poate afecta sistemul digestiv. Băutura grăbește producția de acid în stomac și, dacă nu se consumă nimic, aceasta poate uza mucoasa stomacului, fapt ce poate genera indigestie sau arsuri la stomac.

Nici cafeaua decofeinizată nu este mai benefică pentru organism: „Cafeaua, chiar și decofeinizată, stimulează producerea de acid, care, în absența alimentelor, poate deteriora căptușeala internă a stomacului în urma expunerii repetate”, a declarat Dr. Adam Simon ziarului britanic “Express”.

Din păcate, riscurile cafelei băute pe stomacul gol nu se rezumă aici: „Poate provoca nervozitate, tremur și chiar modificări ale dispoziției”, adaugă medicul.

Mai mult decât atât, cafeaua poate amplifica simptomele anxietății, cum este creșterea frecvenței cardiace, iritabilitatea și incapacitatea de concentrare. Tocmai de aceea, cafeaua trebuie consumată doar după micul dejun.

o ceașcă de cafea și boabe de cafea
Cafeaua grăbește producția de acid în stomac și, dacă nu se consumă nimic, aceasta poate uza mucoasa stomacului, fapt ce poate genera indigestie sau arsuri la stomac.

Știai că există o oră ideală pentru a bea cafeaua? Care este aceasta

Imediat după trezire, ceasul intern al fiecăruia eliberează cortizolul la trezire, fapt ce crește senzația de energie. Însă, nu este cea mai bună idee ca ingerarea cofeinei să se realizeze atunci când concentrația acestui hormon este la cel mai înalt punct.

Vârful cortizolului este atins în jurul orelor 8 – 9 dimineața. Astfel că, dacă bei cafeaua în acest interval, riști să nu îi simți efectele și să fii chiar mai obosit decât erai, mai ales dacă ai acest obicei zi de zi. Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să aștepți scăderea nivelului de cortizol și apoi să te bucuri de o ceașcă de cafea.

În cazul în care bei mai mult de două cafele pe zi, trebuie să știi că distrugi mucoasa stomacului și te poți confrunta cu arsuri. Tocmai de aceea, ai grijă că consumi ceva înainte de a bea cafeaua pe stomacul gol.

un bărbat care bea cafea
Vârful cortizolului este atins în jurul orelor 8 – 9 dimineața. Astfel că, dacă bei cafeaua în acest interval, riști să nu îi simți efectele și să fii, chiar, mai obosit decât erai, mai ales dacă ai acest obicei zi de zi.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite