De ce suntem mai nervoși când ținem post? Părintele Calistrat Chifan: „Lui Sarsailă nu-i place că faci lucrul ăsta și atunci vine și te tulbură” – VIDEO

Părintele Calistrat Chifan a explicat, în emisiunea BZI LIVE, de ce suntem mai nervoși când ținem post. Iată ce trebuie să faci pentru a evita mânia și iuțeala.

Postul reprezintă o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, un mijloc de mântuire. Prin intermediul postului ne curățăm atât trupul, cât și sufletul, dar dacă suntem nervoși, efortul nostru este în zadar. Tocmai de aceea, pentru a scăpa de mânia și de iuțeala, care apar în perioada când ținem post, trebuie să urmăm sfatul părintelui Calistrat, prezentat în rândurile următoare.

De ce suntem mai nervoși când ținem post? Explicația părintelui Calistrat Chifan

Cu toții am observat că, atunci când ținem post, suntem mai nervoși. Ei bine, această stare este una normală, deoarece lui Sarsailă nu-i place când ne înfrânăm poftele trupești și vine și ne tulbură. Astfel, suntem mai mânioși, mai agitați, mai aprinși și reacționăm din impuls la fiecare stimul venit din exterior.

„Când începi să te înfrânezi, trebuie să ai o măsură și trebuie să înceapă, obligatoriu, de la o măsură mai mică decât măsura normală, că asta înseamnă postul. Dacă ai două haine, dă una la cel gol, dacă ai două bucăți de pâine, dă una la cel flămând și atunci începi să împlinești din lucrarea postului. Mă mai duc cu mintea la o chestiune din vremea postului și aș zice că una din apucăturile pe care noi le dobândim când postim este mânia și iuțimea. S-a sesizat vreodată că atunci când postești ești mai nervos, mai agitat, mai aprins, de ce? Lui Sarsailă nu-i place că faci lucrul ăsta și atunci vine și te tulbură. Deci, cu precădere când suntem în post trebuie să ne aducem aminte cu deosebită atenție de un stih, pe care îl spune Sfânta Evanghelie: „Omul bun scoate întotdeauna din vistierea inimii sale pe cele bune. Iar omul cel rău întotdeauna le scoate din vistierea inimii sale numai pe cele rele.” Deci noi nu ne putem înșela. Dacă nu suntem atenți, automat am pișcat-o. Adică degeaba te mânii și te iuțești, pentru că ești din altă categorie de roade.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

Părintele Calistrat Chifan: „Cum îmi dau eu seama că cel care postește lângă mine a sporit sau e sfânt?”

Pentru a evita să mai fim nervoși în perioada postului, putem face un exercițiu simplu. Să trecem o foaie mică de hârtie următorul citat: „Roada Duhului Sfânt este pacea, bucuria, dragostea, îndelung răbdarea, smerenia, curăția, facerea de bine. Împotriva unuia ca acesta nu este lege”. Apoi, să lipim foaia fie pe marginea patului, fie pe marginea mesei, fie pe marginea geamului, fie pe marginea dulapului, să o citim zilnic și să respectăm întocmai cele scrise.

„Cum îmi dau eu seama că cel care postește lângă mine a sporit sau e sfânt? Când vorbim de sfințenie, Serafim de Sarov ne spune clar: „Roada Duhului Sfânt este pacea, bucuria, dragostea, îndelung răbdarea, smerenia, curăția, facerea de bine. Împotriva unuia ca acesta nu este lege.” Deci luăm citatul din Epistolă, îl scriem pe o foiță și ni-l lipim cu două bucățele de scotch pe marginea la pat, pe marginea la masă, pe marginea la geam sau pe marginea dulapului de haine. Și mă uit zilnic când mă scol: „Am dragoste? Am pace? Am liniște? Am îndelung răbdare? Am curăție? Am facere de bine? Sunt cu Dumnezeu. Dacă nu. nu-s chiar așa sfânt.”, a adăugat părintele Calistrat Chifan.

Pe aceeași temă

Cele mai citite