Multe persoane se întreabă din ce cauze apare infecția cu Clostridium difficile și cum se tratează. Ei bine, răspunsul la aceste întrebări îl veți afla de la prof. dr. Evelina Morar, medic primar pediatru la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, care a venit în emisiunea BZI LIVE și a discutat despre Clostridium difficile, una dintre cele mai de temut bacterii din câte există.
Clostridium difficile este o bacterie anaerobă, neinvazivă, care are capacitatea de a forma spori. Această abilitate îi conferă rezistență în condiții nefaborabile de mediu. Sporii pot persista mai multe luni, fiind extrem de rezistenți la dezinfectantele pe bază de alcool. În schimb, dezinfectantele pe bază de clor și cele cu efect sporicid pot ajuta la dispariția lor.
Infecția cu Clostridium difficile se poate transmite pe cale digestivă, cel mai frecvent prin ingerarea sporilor și, mai rar, a formelor vegetative. De asemenea, transmiterea infecției se poate realiza direct de la pacient sau purtătorul asimptomatic la alți pacienți, personal medical sau aparținători, dar și indirect, prin contactul cu obiectele contaminate cu spori sau forme vegetatitve. De precizat este că bacteria are rezistență scăzută la condițiile de mediu, ceea ce înseamnă că persistă pe suprafețe până la 24 de ore.
Din ce cauze apare infecția cu Clostridium difficile și cum se tratează? Prof. dr. Evelina Morar: „Toate antibioticele pot să declanșeze bacteriile”
Principalele cauze care pot determina dezechilibre ale florei intestinale normale sunt următoarele: consumul excesiv de antibiotice, mai ales pe care orală (bucală) – cu apariţia așa-zisei enterocolite post-antibiotice; laxativele administrate excesiv, inclusiv preparatele care au rol de „detoxifiere a intestinului”; bolile intestinale inflamatorii sau neoplaziile de tub digestiv care alterează condiţiile locale favorabile dezvoltării florei naturale; scăderea acidităţii sucului gastric, de diferite cauze, inclusiv prin administrarea prelungită de medicamente care scad aciditatea gastrică; modificarea tranzitului intestinal (constipația sau diareea excesivă), indiferent de cauză; deficitele imunitare și altele.
Cel mai adesea, Clostridium difficile este declanșată de administrarea de antibiotice, cum sunt cefalosporinele și aminoglicozidele.
„La Clostridium, toate antibioticele pot să declanșeze bacteriile. Dar sunt unele, cefalosporinele, aminoglicozidele pot declanșa. Deci, în general, când judeci un copil sau un bolnav care are infecție cu Clostridium, pentru că la copii e mai dificil. Copiii sub doi ani pot să aibă infecție fără să aibă infecție. De aia trebuie să dozezi și toxinele. La adult e altfel. În momentul în care ai utilizat antibiotice ai spectrul ăsta. Știi că se poate întâmpla, ai emoții și sunt situații grave. După infecția cu COVID au fost niște infecții bacteriene cu germeni rezistenți, cu stafilococi rezistenți, care au necesitat cocktail-uri de antibiotice de rezervă. Medicul știa, dar știa că nu poate ieși din această situație.”, a declarat prof. dr. Evelina Morar.
Potrivit medicilor gastroenterologi, infecția cu Clostridium difficile este considerată un spectru îngrozitor, fapt ce necesită, în unele cazuri, transplant de microbiotă.
„În gastroenterologie, infecția cu Clostriodium difficile este o infecție care este considerată un spectru îngrozitor și medicii sunt singurii care știu că infecția este atât de rezistentă, încât s-a ajuns să necesite transplant de microbiotă, asta însemnând transplant fecal, care se poate face pe cale endoscopică. Este un tratament de viitor, un tratament care a schimbat soarta bolnavilor .”, a completat medicul.
Prof. dr. Evelina Morar: „La prima infecție dai metronidazol”
În ceea ce privește tratamentul, prof. dr. Evelina Morar a declarat că acesta trebuie stabilit de specialiști. Există ghiduri atât pentru adulți, cât și pentru copii, deoarece medicamentele se prescriu în funcție de numărul de infecții avute.
„Administrarea a două antibiotice aparține unui serviciu medical instruit, uneori cu consulturi medicale. Profilaxia infecției cu Clostridium aparține, la fel, specialiștilor. Când a fost prima infecție, există ghiduri și la adult și la copil. La prima infecție dai metronidazol. Dacă intervine a doua, dai metronidazol și vancomicină. Dacă dai vancomicină există schema în trepte. În cazul în care există o eroare, un eșec și apar din nou infecții pe teme pe care bolnavul le are. Există riscurile acestea și există și alte tratamente.”, a mai spus medicul Evelina Morar, în cadrul emisiunii bzi live.