Un proiect de lege adoptat de Senat prevede să dispară bursa de merit. Aceasta urmează să se numească bursă de studiu. Mai mult, elevii beneficiari de burse școlare vor primi bani și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare. În prezent, se scad aceste zile de la plata burselor.
Dispare bursa de merit!
Potrivit unui proiect de lege care a trecut de Senat, se schimbă titulatura „bursei de merit” în „bursă de studiu“, care reprezintă o formă de stimulare a performanţei elevilor raportată la colectivul clasei din care fac parte”. Bursa de studiu ar avea o valoare de 450 lei pe lună.
În termen de 45 de zile de la adoptarea legii, Ministerul Educației va fi obligat să actualizeze prevederile din metodologia-cadru, mai menționează propunerea legislativă care urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
În anul școlar 2024-2025 elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, (inclusiv învățământ profesional și dual) mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, vor primi bursă de merit dacă au media mai mare sau egală cu 9,50 și au media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior. De asemenea, bursa de merit se suspendă pentru luna în care un elev are mai mult de 10 absențe nemotivate.
Pentru elevii de clasa a V-a se calculează media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50, potrivit metodologiei pentru acordarea burselor în anul școlar 2024-2025, publicată luni în Monitorul Oficial. Aceștia vor primi bursa începând cu luna februarie inclusiv pentru luna ianuarie.
Elevii de clasa a IX-a primesc bursă de merit pe baza mediei de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual egale sau mai mari de 9,50.
Bursa de reziliență este acordată elevilor care au de la media 7 în sus până la pragul de acordare pentru bursa de merit. Spre deosebire de metodologia actuală, vor primi bursă de merit și bursă de reziliență, în total 30% dintre elevii unei clase. În prezent, primesc doar bursă de merit 30% dintre elevii unei clase ce au media până în 9,50.
Burse acordate și pentru vacanțe
Elevii ar putea primi burse școlare și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare, prevede un proiect de lege adoptat de Senat.
„Elevii de la cursurile cu frecvenţa de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse care se acordă pe tot parcursul anului şcolar, cu excepţia vacanţei dintre anii şcolari pe perioada căreia se acordă numai bursele sociale”, se arată în propunerea legislativă a unui grup de parlamentari.
În anul școlar 2024-2025, elevii vor primi bursele de merit, reziliență și tehnologice, în cuantumul minim stabilit de legea educației, doar în lunile martie și mai.
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice se calculează după o formulă care are în vedere zilele de vacanță și zilele libere / sărbătorile legale. Formula este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:
- CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
- NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;
- NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă.
Altfel, un proiect de lege adoptat de Senat prevede să dispară bursa de merit, nuemele acesteia urmând a fi bursă de studiu.