Se anunță grevă generală a sindicaliștilor din Sănătate după ce profesorii au declanșat acest tip de protest de luni, 22 mai 2023. Reprezentanții medicilor și asistenților pichetează marți, 23 mai 2023, Ministerul Sănătății şi anunță că vor declanșa greva generală în data de 15 iunie 2023.
Grevă generală a sindicaliștilor din Sănătate, anunțată pentru data de 15 iunie 2023
Sindicaliștii din Sănătate au anunțat că în data de 15 iunie 2023 va avea loc o grevă de avertisment cu întreruperea activității timp de 2 ore, iar greva generală ar urma să fie declanșată în data de 15 iunie 2023.
Inițial, se stabilise în cadrul Consiliului de Coordonare al Federației Solidaritatea Sanitară declanșarea acțiunilor de protest conform următorului calendar: începând cu data de 23 mai 2023 – demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală; 8 iunie 2023 – mitingul membrilor Solidaritatea Sanitară în Piața Victoriei, urmat de un marș către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Palatul Parlamentului; 15.06.2023 – pichetarea unităților și depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare; 27.06.2023 – grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00; 1.07.2023 – declanșarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate şi demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor.
Se pare că acum, Federația Solidaritatea Sanitară a decis declanșarea grevei generale mai devreme, pe data de 15 iunie 2023.
Principalele revendicări ale sindicaliștilor din Sănătate sunt legate de creșterea veniturilor angajaților din Sănătate, raportarea sporurilor de muncă la salariul de bază pentru personalul auxiliar, plata gărzilor medicilor la salariu de bază, deblocarea posturilor din sistemul sanitar, creșterea ponderii cheltuielilor din Sănătate la nivelul mediei UE, unde se alocă aproape 3.000 de euro pe cap de locuitor.
De asemenea, sindicaliștii din sănătate solicită raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari şi raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
„Este un Guvern care trebuie urgent să își revizuiască politicile sau să plece!
În plus, reprezentanții celor din domeniul medical cer calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată, calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual și finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate și Asistență Socială.
De asemenea, se mai solicită reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în Sănătate şi Asistență Socială, precum şi stoparea destructurării rețelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Sindicaliștii din Sănătate acuză și lipsa rezidenților din spitalele neuniversitare, acre duce la situații extrem de dificile pentru personalul care lucrează în aceste centre.
„Considerăm că un Guvern care tratează cu indiferență cele două sisteme vitale ale unei națiuni – Sănătatea și Învățământul – este un Guvern care trebuie urgent să își revizuiască politicile sau să plece! Precizăm că acțiunile de protest vor fi desfășurate după numirea noului Guvern, pentru a maximiza șansele ca revendicările angajaților din sănătate să fie satisfăcute , au transmis reprezentanții Federației Sanitas, după ce s-a anunțat când va fi greva generală a sindicaliștilor din Sănătate.