marți, 14 ianuarie, 2025

Larva gândacului de bălegar poate fi mâncată de români. Comisia Europeană a aprobat cea de-a patra insectă de consum

Nu este o glumă! Comisia Europeană a aprobat cea de-a patra insectă de consum. Aşadar, romanii vor putea mânca în curând larva gândacului de bălegar. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) susţine că insectă nu este recomandă copiilor, ci doar adulților.

Larva gadacului de bălegar poate fi utilizată pentru produse precum pâine și chifle multicereale, biscuiți și grisine, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit datelor colectate de Asociaţia Consumatorilor – FACUA.

Comisia Europeană a aprobat larva gândacului de bălegar pentru consum

Undă verde a comercializării larvelor de gândac de bălegar a fost dată de Comisia Europeană în urmă cu doar câteva zile. Alphitobius diaperinus poate fi consumată întreagă sau sub formă de pudră, scrie 20 Minutos, potrivit Rador.

Uniunea Europeană consideră că introducerea în alimentaţie a acestor insecte este extrem de sigură, dar autorităţile afirmă că pot provoca o serie de reacţii alergice celor care au intoleranţă la crustacee.

Organizaţia Consumatorilor şi Utilizatorilor (OCU) a început să reglementeze această listă încă din anul 2018. Important de menţionat este ca în luna iulie 2022, EFSA a emis o evaluare pozitivă în ceea ce priveşte consumul de larve de gândaci. Autoritatea Europeană a evaluat în prima instanţă siguranța consumului de preparate congelate și liofilizate ale acestei insecte. Noile „alimente” pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Totodată, pot fi introduse ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație.

Reamintim că în Spania, pe lângă larva gândacului de bălegar, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus).

Ce părere are ministrul Agriculturii, Petre Daea

La scurt timp după ce Comisia Europeană a dat undă verde consumului larvei gândacului de bucătărie, Petre Daea, ministrul Agriculturii a avut o reacţie. Oficialul a menţionat că nu-l interesează dacă s-a dat această aprobare pentru că absolut nicio instituţie nu poate obliga un cetăţean roman să mănânce astfel de insecte.

„Lăsaţi-le în aprobări, dar nu le puneţi în mâncare, nu le puneţi în farfurie, pentru că noi ştim ce producem, noi ştim ce mâncăm, noi ştim ce ne foloseşte nouă. Din acest punct de vedere eu nu îmi fac nicio grijă, aprobare nu înseamnă şi mâncare, pentru că noi ştim să producem în România şi avem, har domnului, unde, cu cine şi ce să facem (…). Lăsaţi insectele în insectar”, a răspuns ministrul Agriculturii, Petre Daea, interpelat despre noul aliment aprobat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Făină de greiere, aprobată în România

Din cele patru insecte aprobate că alimente de Comisia Europeană se poate face faina sau pudră. Pe teritoriul României a început să apară făină de greiere care are un preţ exorbitant.

Comercianţii vând 100 grame de făină de greiere la preţul de 96 lei, astfel un kilogram ajunge la 960 de lei. Specialiştii susţin că acest tip de aliment conţine proteine, multiple vitamine.

Având în vedere că a fost aprobată spre consum larva gândacului de bălegar, cel mai probabil vor apărea și alte tipuri de insecte.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite