Liberalii vor să introducă o nouă taxă pentru pensionari. Astfel, se dorește impozitarea cu 10% pentru pensionarii care au venituri mai mari de 4.000 de lei. Fostul ministru al muncii Marius Budăi a spus cine sunt persoanele care ar putea să primească cu 400 de lei mai puțin la pensie.
Liberalii vor să introducă o nouă taxă pentru pensionari!
În ultimele zile, în Senatul României, a fost dezbătută o inițiativă legislativă semnată de mai mulți deputați și senatori ai Partidului Național Liberal, printre care Florin Cîțu, Dan Vîlceanu sau Virgil Guran. Aceasta prevede impozitarea cu 10% pentru pensionarii care au venituri mai mari de 4.000 de lei. Mai exact, aceștia ar urma să plătească o contribuție de 10 procente la Sănătate pentru sumele care depășesc 4.000 de lei.
Cu mai mult timp în urmă, a mai fost în vigoare o astfel de măsură, însă a fost declarată neconstituțională, fiind dată printr-o ordonanță de urgență, și nu prin lege. Din acest motiv, liberalii vor ca suprataxarea pensiei mai mari de 4.000 de lei să fie dată prin lege. Prezent în platoul emisiunii Decisiv de la Antena 3 CNN, fostul ministru al Muncii, Marius Budai, a declarat că PSD va respinge o astfel de măsură.
„Este vorba despre cei care în 2021 nu au dat niciun leu în plus la pensii. Dan Vâlceanu, Florin Cîțu… Vreau să liniștim oamenii din start, această lege nu va trece, PSD va vota împotrivă”, a afirmat Marius Budăi.
În cazul în care totuși o astfel de măsură ar intra în vigoare, în cazul unei pensii de 5.000 de lei, de exemplu, care este deja impozitată cu 10%, plus această taxă propusă de PNL, din 5.000 de lei brut, românii vor ajunge să ia o pensie de aproximativ 4.600 de lei.
„Este aceeași logică din 2010, când nu au putut tăia pensiile, pentru că legea era neconstituțională, așa că au venit fix cu această măsură. Și logica lui 2021, când tot PNL, prin Cîțu și Vîlceanu, nu au dat niciun leu în plus la pensii”, a mai spus Marius Budăi.
Cine sunt pensionarii care iau peste 4.000 de lei
Un număr de 500.000 de pensionari primesc o pensie de cel puțin 4.000 de lei. Majoritatea dintre ei au primit, ca aproape toți pensionarii, o indexare de 13,8%, la pensie. În România, salariul mediu net este de 4.400 de lei
De asemenea, vor primi o sumă de bani în plus la recalculare sau – în cel mai rău caz – vor rămâne cu aceeași pensie la recalculare. Reamintim că, la 1 septembrie, toate pensiile vor fi recalculate. Oficialii au susținut că, în medie, creșterea pensiilor va fi de 40%. Vor exista însă, creșteri și de 110%.
Dar, vor exista și pensii care nu vor crește. Aproape 2.000.000 de pensii vor scădea. Legea spune, însă, că pensiile care ar trebui să scadă la recalculare, vor rămâne cele în plată.
Cine sunt cei 500.000 de pensionari ce iau peste 4.000 lei pensie
La finalul anului 2023, erau 500.000 de pensionari în România care luau peste 4.000 de lei pe lună. După creșterea de 13,8%, numărul acestora, cu siguranță, va crește.
Cei care, în decembrie, aveau pensie de 3.700 de lei, au acum peste 4.000 de lei. Probabil numărul pensionarilor care iau peste 4.000 de lei pensie a crescut, la 1 ianuarie cu câteva zeci de mii peste cei 500.000.
Impozitul care se plătește la 4.000 lei pensie este de 200 de lei. Impozitul se calculează astfel: 10% din diferența dintre pensie și plafonul de 2.000 de lei.
Pensionarii care au peste 4.000 de lei pe lună sunt: 300.000 asigurați la Casa Națională de Pensii, 100.000 sunt asigurați la Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, iar 80.000 sunt asigurați la Ministerul Apărării. Mai sunt 20.000 de pensionari speciali care iau peste 4.000 de lei.
Pensionarii care pot lua peste 4.000 lei pe lună sunt cei care au avut salarii mari și o contribuție substanțială la asigurările sociale. Este foarte probabil să ia o pensie de 4.000 de lei sau mai mult cei care au ieșit de curând la pensie și care au stagiul complet cotizat sau peste 35 de ani.
Astfel, liberalii vor să introducă o nouă taxă pentru pensionari, însă reprezentanții PSD transmit că nu vor vota o asemenea decizie.