duminică, 6 octombrie, 2024

Medicul Vlad Ciurea ne spune care este ora ideală de somn! „Nu știm să ne odihnim!”

Medicul Vlad Ciurea ne spune care este ora ideală de somn. Puțini sunt cei care bifează un program ideal de somn, respectiv culcat devreme și dormit timp de opt ore. Lipsa somnului poate să afecteze foarte mult sănătatea creierului, a menționat Vlad Ciurea, care a mai explicat și ce se întâmplă dacă ne culcăm mai târziu de ora 22.00.

Medicul Vlad Ciurea ne spune care este ora ideală de somn

Medicul Vlad Ciurea, unul dintre cei mai mari medici neurochirurgi din lume, a dezvăluit care este ora ideală pentru somn.

„Ultimul lucru pe care toți îl tăiem de pe listă este odihnă sau nu știm să ne odihnim, facem tot ce e posibil să nu dormim. Dar în somn ne refacem, în somn, «bijuteria» se liniștește și poate funcționa, în somn toate procesele nervoase majore (memoria, gândirea, atenția) se curăță, pentru că e un chimism al lor și se repornesc în somn pentru a doua zi. Dacă noi ștergem somnul, cum se întâmplă, între ora 22:00 și 00:00, atunci am pierdut un număr mare de elemente care ne refac «bijuteria» și nu mai este așa şfefuită. Deci, cum avem mentenanța la mașină, așa trebuie să avem și mentenanța la creier”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea.

Orele de somn de care ai nevoie se modifică odată ce înaintezi în vârstă. Experții Academiei Americane de Medicină a Somnului și ai Societăţii pentru Cercetarea Somnului recomandă ca într-un interval de 24 de ore:

  • nou-născuții de 0 la 3 luni să obțină între 14 și 17 ore de somn;
  • bebelușii de 4-12 luni să doarmă 12-16 ore;
  • copiii mici de 1-2 ani să aibă 11-14 ore de somn;
  • preşcolarii în vârstă de 3-5 ani să se odihnească 10-13 ore;
  • copiii de vârstă școlară, de 6-12 ani, să doarmă 9-12 ore;
  • adolescenții de 13-18 ani să aibă 8-10 ore de somn;
  • adulții cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să se odihnească 7 sau mai multe ore pe noapte;
  • adulții de 61-64 de ani să doarmă 7-9 ore;
  • adulții mai în vârstă, de 65 de ani sau mai mult să se odihnească 7-8 ore.

Mișcarea este foarte importantă pentru sănătate

Medicul Vlad Ciurea a menționat că mișcarea face parte din ființa umană și avem de nevoie de mișcare pentru a avea un corp și o minte sănătoasă.

„Când zaci într-un colț, acolo te găsește Dumnezeu. E bine ca tu să te miști. Mișcarea face parte din ființa umană. Avem mișcarea browniană, care este în organism peste tot. Mă mișc și fac orice îmi place mie. De exemplu mie îmi place un anumit fel de muzică. Îmi pun muzica aceea și imediat renasc.

Mă simt foarte bine pe muzica latino. Fiecare cum dorește în acest lucru. Îmi plac anumite băuturi, puțin acidulate. Nu, nu mă refer la alcool. Puțin acidulate, mă relaxează acest lucru. Deci fiecare cum îi place, dar nimic nu trebuie în cantitate mare. Eu îi zic «prăjiturica creierului». Dacă intervine ceva, un spectacol la operă, la teatru, o mare prăjiturică este. Un tort. Dar nu mă refer la ceva dulce. Este «prăjiturica spirituală» și e bine să ne-o căutăm“, a mai spus medicul Vlad Ciurea, care ne-a spus care este ora ideală de somn.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.