În anul 2022, România a înregistrat cea mai ridicată rată de deprivare materială și socială severă printre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din toate statele membre ale Uniunii Europene, ajungând la 25,4 la sută. Acest procent de tineri din România care se află în risc de sărăcie și excluziune socială este semnificativ mai mare decât media de 6 la sută înregistrată la nivelul UE, conform datelor publicate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene.
Tinerii din România se află în risc de sărăcie și excluziune socială
Rata deprivării materiale și sociale semnificative (SMSD) este un indicator care reflectă lipsa severă a bunurilor necesare pentru un trai adecvat. Acest indicator evidențiază persoanele care se confruntă cu incapacitatea de a-și permite diverse bunuri, servicii sau participarea la activități sociale. SMSD este calculat ca procent din populație care suferă de lipsa forțată a mai multor tipuri de deprivări, atât la nivel de gospodărie, cât și la nivel individual.
Potrivit Eurostat, deprivarea materială severă este definită ca fiind situația în care condițiile de trai sunt puternic afectate de lipsa resurselor financiare, fiind necesară prezența a minim 4 dintre cele 9 elemente de deprivare. Printre condițiile luate în considerare se află incapacitatea de a plăti chiria sau facturile de întreținere, de a menține locuința la o temperatură adecvată, de a face față cheltuielilor neprevăzute, de a consuma carne, pește sau proteine echivalente o dată la două zile, de a pleca în vacanță pentru o săptămână, de a deține un automobil, o mașină de spălat, un televizor color sau un telefon.
Conform acestor date, România se află pe primul loc în topul țărilor din UE cu cea mai mare proporție de tineri care se confruntă cu deprivare materială și socială severă, cu un procent de 25,4 la sută. Pe următoarele poziții se află Bulgaria (18,6%) și Grecia (14,9%). În schimb, proporția este de sub 3 la sută în 12 state membre UE, și anume în Slovenia, Austria, Luxemburg, Croația, Polonia, Cehia, Țările de Jos, Estonia, Malta, Cipru, Finlanda și Suedia.
Țara noastră se menține în topul celor mai săraci tineri din UE
La nivelul întregii Uniuni Europene, în 2022, riscul de sărăcie și excluziune socială era mai ridicat cu 2,9 procente pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, ajungând la 24,5%, în comparație cu media populației generale, care era de 21,6%.
Țările membre cu cel mai ridicat procent de tineri (cu vârste între 15 și 29 de ani) expuși riscului de sărăcie și marginalizare socială includeau România (37,9%), Bulgaria (32,4%) și Grecia (30,7%). În contrast, cele mai scăzute rate se înregistrau în Cehia (10,5%), Slovenia (10,7%) și Malta (11%). În 2022, în Uniunea Europeană, un total de 17,4 milioane de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani se aflau în risc de sărăcie și excluziune socială, iar dintre aceștia, 4,1 milioane trăiau într-o stare de deprivare materială și socială severă.
Comparativ cu anul 2021, când peste 20% dintre tinerii din România erau expuși riscului de sărăcie și deprivare socială, în 2022 proporția românilor săraci a crescut la aproape 38%. În plus, situația dificilă afectează și copiii din România, căci mai mult 40% dintre aceștia se află în risc de sărăcie și excluziune socială.