vineri, 14 noiembrie, 2025

Noi reguli la închirierea locuințelor! Proprietarii vor fi verificați și taxați de ANAF!

Noi reguli la închirierea locuințelor! O nouă lege aflată în dezbatere se referă la diferența care trebuie făcută între cei care își închiriază apartamentul ocazional și cei care desfășoară o activitate economică constantă, comparabilă cu cea a hotelurilor. Iată proprietarii de locuințe care vor fi taxați de ANAF!

Noi reguli la închirierea locuințelor

Ministrul Economiei a anunțat recent că dorește reglementarea activităților de închiriere în regim hotelier prin platforme precum Airbnb și Booking. O nouă măsură legislativă vizează mai ales cazurile în care proprietarii dau spre închiriere un număr mare de apartamente, fiind considerate afaceri de tip hotelier.

Identificarea celor care practică astfel de activități la scară mare este posibilă prin intermediul datelor digitale, disponibile direct pe platformele de rezervări. Cei care obțin venituri constante din activități de închiriere trebuie să declare totul și să achite impozitul pe veniturile încasate, precizează capital.ro.

O problema reală, precizează Ministrul Economiei, o reprezintă operatorii care gestionează un număr mare de apartamente, prin intermediul unor agenții specializate, în special în zone turistice.

Proprietarii apelează la o agenție care se ocupă de închirieri, iar o parte din venit se pferă proprietarului și cealalte parte de bani revine agenției care se ocupă de serviciile de închirire. Prin urmare, se dorește implementarea unei legi care să asigure transparență și corectitudine pentru toți cei care oferă și primesc servicii de cazare.

O nouă lege din 2026 pentru proprietarii care își dau locuințele în chirie

Ministerul Finanțelor a lansat un proiect de lege care prevede modificări importante în domeniul impozitului pe clădiri și al impozitului pe teren pentru persoanele fizice, precum și noi reguli privind impozitarea veniturilor din chirii și închirierea pe termen scurt. Ministerul propune o schimbare a regimului fiscal pentru veniturile din activități independente, inclusiv din chirii:

  • Se elimină stabilirea venitului net anual pe bază de normă de venit și posibilitatea de a opta pentru sistemul real.
  • Se introduce o cotă forfetară de 30% pentru cheltuieli, dedusă din venitul brut anual pentru calculul venitului net.
  • Venitul brut include toate sumele în bani și echivalentul în lei al veniturilor în natură.
  • Impozitul anual datorat va fi de 10% din venitul net, calculat de contribuabil pe baza Declarației unice.
  • Contribuțiile sociale obligatorii se aplică conform Titlului V din Codul fiscal, precizează capital.ro.

Important de precizat este că același regim fiscal se va aplica proprietarilor persoane fizice care închiriază pe termen scurt camere în locuințe personale (până la 30 de zile pentru aceeași persoană într-un an). Proprietarii vor avea obligația de a folosi aparatele de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale clienților.

Dacă un proprietar închiriază o locuință, legea îl obligă să declare banii primiți din chirie și să plătească impozit pentru ei. Dacă proprietarul nu face un contract scris cu chiriașul și nu declară chiria, fapta este considerată ilegală pentru că sunt ascunse veniturile obținute.

Din 2026, vor intra în vigoare reguli stricte pentru proprietarii care își dau locuințele în chirie. Aceștia vor fi obligați să emită bon fiscal chiriașilor, să plătească impozit mai mare pe veniturile obținute din chirii și să declare a ANAF numărul de chiriași imediat după semnarea contractului de închiriere. Astfel că, vor fi noi reguli la închirierea locuințelor.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.