Louise Cooper, din Reading, Marea Britanie, a rămas complet fără dinți din cauza sarcinii. Ea a fost diagnosticată cu hiperemeză gravidică (HG). Circa 3% dintre gravide suferă de aşa ceva, iar numărul vărsăturilor poate ajunge și la 40 pe zi.
Louise Cooper se simțea atât de rău încât a ajuns să-și petreacă mare parte din sarcină la pat, iar după 16 săptămâni și-a pierdut primul dinte. Statisticile arată că între una și 30 de femei însărcinate suferă de HG în fiecare an în Marea Britanie și SUA. Această boală provoacă greață și vărsături persistente și excesive.
A rămas complet fără dinți din cauza sarcinii
Proaspetei mămici i-au fost îndepărtați toți dinții după ce a vomitat încontinuu în timpul sarcinii. Femeia a aflat 6 luni după naștere că va trebui să-și scoată toți dinții din cauza leziunilor cauzate de acidul din stomac. Însă tânăra de 26 de ani, care de atunci a mai născut încă 2 copii, susține că acum se bucură de viața sa relaxată și fără dinți. Nu este clar ce cauzează afecțiunea, sau de ce unele femei dezvoltă boala, iar altele nu. Unii experți cred că poate fi legat de modificările nivelurilor hormonale din timpul sarcinii.
Cercetările arată că boala se transmite genetic, iar femeile care au dezvoltat-o pe parcursul primei sarcini au mai multe șanse să sufere de aceasta și în sarcinile ulterioare.
Louise a descoperit că este însărcinată în februarie 2017, în timp ce lucra ca bonă la o stațiune de schi din Franța. O săptămână mai târziu, însă, vărsăturile ei deveniseră atât de deranjante încât nu a mai avut de ales decât să se întoarcă în Marea Britanie.
„Daunele au fost cauzate de acidul expulzat prin vărsături. Mi-am pierdut primul dinte în jurul celei de-a 16 săptămâni și a fost din senin“, a declarat Louise.
La 6 luni după nașterea copilului, i-au fost îndepărtați toți dinții.
Hiperemeza gravidică este cunoscută neoficial drept „sarcină toxică”
Căzută la pat pe măsură ce simptomele se agravau, doar 2 luni mai târziu, în aprilie, a fost diagnosticată cu hiperemeză gravidică. De HG, a suferit și Kate Middleton în timp ce îl purta în pântece pe prințul George, motiv pentru care a stat internată în spital. Această boală poate duce la deshidratare, scădere în greutate și probleme grave de sănătate mintală.
Cooper susține că a vomitat atât de des pe parcursul celor 9 luni, încât dinții au început să-i cadă.
Atunci când vomitam, acidul din stomac, care este necesar pentru a descompune alimentele, ajunge în gură. În timp, această substanță poate eroda smalțul și dinții.
„Mi s-a spus că dinții ar trebui să fie îndepărtați, deoarece sunt atât de deteriorați”, a menționat femeia.
În noiembrie 2017, la 6 luni după nașterea fiului său, Zachary, acum în vârstă de 5 ani, femeii i-au fost îndepărtați dinții. De atunci, ea a mai dat naștere celor 2 copii, Ollie, de 3 ani, și Oakley, de 11 luni.
„HG dispare după ce copilul este născut. Cu toate acestea, am avut mai mult de un copil și am suferit de fiecare dată de HG. Aș spune că dieta mea nu este cea mai sănătoasă, deoarece este restricționată de acest aspect. Mi-am restricționat dieta, nu mai mănânc atât de multă carne. Tind, în principal, să mănânc legume. Îmi este greu să mă întorc la o rutină și să înțeleg că mâncarea nu mă vă mai face să vomit. A fost foarte traumatizant, nu i-aș dori asta nici celui mai mare dușman al meu. Mulți oameni îl compară cu efectele secundare ale chimioterapiei, deoarece simți că mori. Este neplăcut. Este epuizant din punct de vedere emoțional și fizic”, a povestit mama a 3 copii.
Abia în ultimul an, la 5 ani după ce dinții i-au fost îndepărtați, poate spune că s-a împăcat cu pierderea.
„Am acceptat faptul că nu am dinți. Am proteze dentare acum, dar nu sunt cele mai confortabile lucruri de purtat, deoarece sunt cosmetice. Dar am ajuns să pot să ies din casă și fără să am dinți. Viața a devenit mai relaxantă și mai plăcută pentru mine în ultima perioadă. Totul a revenit la normal. În ultimul an am făcut pace cu faptul că nu am dinți”, a mai spus Louise Cooper, femeia care a rămas complet fără dinți din cauza sarcinii.