O primărie din Dolj dă indemnizație de 5.000 lei fiecărei femei care naște! De ce alte indemnizații se mai bucură românii în 2023

Veste bună pentru femeile care doresc să devină mame! O primărie din Dolj dă indemnizație de 5.000 de lei fiecărei femei care naște. Acesta reprezintă un stimulent financiar pentru a rezolva una dintre problemele serioase cu care se confruntă România, și anume micșorarea drastică a natalității.

De câțiva ani, țara noastră se confruntă cu o micșorare puternică a natalității, acest lucru fiind completat de scăderea populației din ultimele decenii. Tocmai de aceea, din ce în ce mai multe localități din țară au început să acorde stimulente financiare pentru proaspeții părinți, fiind oferită o sumă de bani pentru fiecare bebeluș adus pe lume. Acesta este și cazul unei primării din județul Dolj, care oferă o sumă de bani fiecărei femei care naște. Măsura nu este luată fără scop, ci cu intenția de a crește natalitatea în localitate.

O primărie din Dolj dă indemnizație de 5.000 lei fiecărei femei care naște! Cât de eficientă este această măsură

Tinerii din localitatea Mischii, din județul Dolj, sunt încurajați să devină părinți. De aproximativ patru ani, primăria oferă bani pentru fiecare nou-născut, stimulentul financiar fiind de 5.000 de lei. Indemnizația a tot crescut de-a lungul anilor, acest lucru fiind valabil și pentru numărul nașterilor din localitate.

„Natalitatea scădea drastic. Doar șapte născuți la o populație de 1.700 de locuitori. Să ajungi să ai în clasă un singur copil. Sunt străzi în care nu exista niciun copil”, a declarat Gheorghe Popa, primar comuna Mischii, conform RomâniaTV.

Stimulentul financiar este apreciat de localnici. Iată ce a declarat o femeie care are deja doi copii.

„Am două fetițe, una de 4 anișori și cea mică va face un an peste o lună. Când am născut-o pe prima fetiță, am primit și atunci stimulentul respectiv, era în suma de 1500 lei. Au fost niște bani bine-veniți atunci, și acum, la cea de-a doua fetiță au fost bine-veniți. Anul trecut a fost 3000 de lei. Clar natalitatea a crescut și dacă natalitatea a crescut, mă gândesc că o să fie și o educație mai bună în zonă”, a spus o localnică, la Pro TV.

De ce alte indemnizații se mai bucură românii în 2023

Românii defavorizați ar trebui să primească, în anul 2023, cea de-a 13-a indemnizație, dată fiind criza actuală. Anunțul a fost făcut chiar de Marius Budăi, ministrul Muncii, în timpul unei declarații de presă cu privire la noul pachet de ajutoare.

Mai mult decât atât, acesta a declarat care sunt cele mai importante pachete de ajutor pentru populaţie.

„Avem mai multe tipuri de măsuri, pe lângă cele de majorare a salariului minim, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități și creșterea alocațiilor. Mai avem trei tipuri de măsuri”, a transmis ministrul Muncii, Marius Budăi.

Marius Budăi a discutat despre măsuri având în vedere pragurile valorice. Printre cele mai importante pachete sociale se regăsesc: voucherul pentru alimente, sprijinul pentru facturile la energie, dar şi a 13-a indemnizaţie.

„Una e pe praguri valorice. Intră în vigoare în această lună. E vorba despre pragul de până la 1500 de lei (n.r. – venit lunar), 1501-2000 lei, de la 2001 la 3000 de lei. (…) Avem și voucherul pentru alimente, câte 250 de lei oferiți o dată la două luni. Îl continuăm în acest an pe toată perioada lui 2023, cu menționarea că pragul era de 1500 de lei, iar acum va fi 1700 de lei. Prima tranșă se va acorda în februarie. Sprijinul pentru facturile la energie, de 1400 de lei: primă plată, în februarie anul curent. Aceste sume de bani au fost împărțite în două tranșe, prima e pentru 1 ianuarie – 30 iunie, a doua e 1 iulie – 30 decembrie. Din luna februarie intrăm în dinamica plății și a decontării acelor măsuri”, a declarat Marius Budăi, la RTV.

Pe aceeași temă

Cele mai citite