Părintele Constantin Necula se numără printre cei mai iubiți duhovnici ai vremurilor actuale. Datorită harului său de a traduce Sfânta Scriptură într-un mod accesibil pentru toți, decanul interimar al Facultății de Teologie din Sibiu a reușit să atingă inimile românilor și să-i îndrume pe mulți dintre ei pe calea Domnului. De această dată, părintele Necula vorbește despre rugăciune în calitate de invitat la o televiziune națională.
Părintele Necula vorbește despre rugăciune
Recent, părintele Necula a abordat subiectul rugăciunilor pe care fiecare individ le adresează lui Dumnezeu și a oferit perspective despre modul în care aceste rugăciuni pot primi răspunsuri.
„Noi avem rugăminți către Dumnezeu. De cele mai multe ori coborâm puterea Lui la lucruri pe care le putem face şi singuri. Pentru rugăminți avem telefoane, pentru rugăciuni avem biserici.Trebuie să ne păstrăm sobrietatea cererii. Eu citesc pomelnice în fiecare zi foarte multe și unele sunt extrem, extrem de simpatice, dar în altele simți tensiunea scrierii şi drama”, a transmis părintele Constantin Necula.
În plus, preotul a ilustrat cele spuse prin povestea unei fetițe care s-a rugat la Dumnezeu să facă posibil ca fratele ei, Ionuț, să împartă ciocolata cu ea, iar miracolul s-a produs.
Nu numai că cererea i-a fost auzită, dar pe deasupra, Ionuț figurează acum printre cei mai de seamă producători de ciocolată, fiind foarte priceput în ceea ce face.
„Avem un Dumnezeu care are simțul umorului, pentru că în viețile noastre contează orice fel de amănunt. Eu aș fi cerut un pic de căldură acum în timpul filmării, dar mi-am dat seama că dacă am lumină am și căldură. Dacă ai lumină ai și răspunsul la rugăciune, dacă nu ai lumină în suflet nu e niciun răspuns”, a mai adăugat părintele Necula.
Rugăciunea de duminică te protejează pe parcursul întregii săptămâni
Ziua de duminică reprezintă momentul cel mai important din întreaga săptămână, motiv pentru care rugăciunea rostită în această zi te păzește pe parcursul întregii săptămâni. Este ziua în care creștinii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos, marcând astfel repausul după cele 6 zile în care Mântuitorul a creat lumea.
Duminica este considerată prima zi a creației, semnificând astfel recunoștința și bucuria pentru creația divină. Această zi este, de asemenea, dedicată facerii de fapte bune potrivit învățăturilor religioase. Conform Sfinților Părinți, duminica este momentul în care se aduce slavă lui Dumnezeu și în care este sărbătorit Domnul Iisus Hristos. Iată ce rugăciune trebuie rostită anume în această zi.
„De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea când stau și cuget că numai Tu singur ești Dumnezeu, Sfânt, Înțelept, Milostiv, Purtător de grijă, Bun, Puternic, Necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește.
Mă bucur că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină altor dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la orice mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad!”.
Părintele Necula le vorbește adesea despre rugăciune românilor. Pentru ca Dumnezeu să ne asculte, este important să ne păstram speranța vie în suflet și să știm să facem diferența dintre cerință și rugăciune, potrivit clericului.