Părintele Vlad Pimen, care slujește ca stareț la Chilia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacul din Sfântul Munte Athos, a fost invitat recent într-o ediție a podcastului „Altceva cu Artene”. În cadrul acestui interviu, părintele Pimen a dezvăluit că, în viziunea sa, cel mai mare păcat este avortul. Conform spuselor sale, în momentul judecății, fiecare femeie va fi pusă față în față cu copiii cărora nu le-a oferit șansa la viață.
Care este cel mai mare păcat, potrivit părintelui Pimen
Intervievatorul, Adrian Artene, l-a întrebat pe Părintele Vlad Pimen despre modalitatea în care o femeie care renunță la o sarcină poate găsi iertare de la Dumnezeu, luând în considerare discuția anterioară despre păcatul avortului.
Părintele Pimen a răspuns că iertarea se poate câștiga prin intermediul spovedaniei și căinței, cu condiția ca femeia să nu mai repete acest păcat.
„Am citit undeva… sufletul ăsta care a venit pe pământ, chiar de nu a apucat să trăiască, scânteia Dumnezeiască a fost trimisă în burta mamei… că a fost ucis și trupul ăsta, deci, l-a aruncat… Dar sufletul acela nu se mai duce, cum fac ăștia yoga și, asta, reîncarnare… că se duce în alt trup…. nu există! De asta îi zice microcosmos, fiecare om, deci, odată vine pe pământ și după aia se întoarce la Dumnezeu și asta-i. Și acolo rămâne în veșnicie.
Ei, sufletul ăsta se întoarce la Dumnezeu și spune că acolo, la Dumnezeu, toți o să fim la vârsta Mântuitorului, nu o să fim toți copii și bătrâni, toți la vârsta asta, adică de-asta Raiul o să fie într-o frumusețe și atunci ăsta care în burta mamei nici nu apucat să iasă, o să ajungă la vârsta de 30 de ani, vârsta maturității și tu o să-ți întâlnești acolo în fața lui Dumnezeu, când te duci la judecată, pe copiii ăia… 1,2,3… pe care i-ai avortat”, a spus starețul.
Preotul a explicat că la Judecata de Apoi, copiii avortați vor aduce mărturie împotriva mamei lor. Preotul a subliniat că acești copii, care nu au avut șansa să se bucure de viața pe Pământ, vor pleda pentru dreptul lor la viață în fața lui Dumnezeu. El a adăugat că întâlnirea cu propriul copil în fața lui Dumnezeu va fi un moment dificil, în care vom depinde de mila și iertarea lui Dumnezeu, alături de pocăința sinceră a mamei, pentru a putea fi ispășiți de acest păcat greu. Preotul a explicat că avortul este considerat unul dintre cele mai mari păcate, deoarece implică oprirea unei vieți umane.
De ce îngăduie Dumnezeu boala
Părintele Vlad Pimen de la Muntele Athos a abordat și tema cancerului, explicând că, în viziunea sa, atunci când Dumnezeu vede că un om s-a smerit suficient și și-a învață lecția, îl curăță de boală, îi vindecă cancerul. El a subliniat că Dumnezeu dorește ca oamenii să fie smeriți și că preferă un păcătos smerit decât un om drept și mândru. Părintele a explicat că nu poți fi în același timp mândru și drept, deoarece mândria te face să cazi, deoarece ne bazăm doar pe propriile puteri.
Părintele a menționat că Dumnezeu permite uneori oamenilor să cadă în păcate sau să sufere de boli, pentru a-i smeri. Părintele a exemplificat prin povestea unui om care, diagnosticat cu cancer de gradul trei, se găsește în pragul morții și începe să se roage la Dumnezeu, conștientizându-și propriile limite și cerându-I ajutorul.
„Uneori îngăduie să cădem în anumite păcate, doar să ne smerim pentru că dacă vede că noi din cauza mândriei începem să ne înălțăm, să facem rău celor din jur, pentru că ne socotim drepți, atunci Dumnezeu ne îngădui o cădere, un necaz, o suferință, o boală, ceva ca să ne smerim. Și atunci mergem la doctor și ne spune: cancer de gradul trei. Și atunci ai pe listă că mai ai o lună și te duci acasă, te uiți în dreapta, te uiți în stânga și după aia începi să spui «Doamne, am auzit că tu faci minuni». Și astfel începi să te smereșți”, a subliniat părintele Pimen.
Astfel, chiar și avortul, care este cel mai mare păcat, potrivit părintelui Pimen, poate fi iertat de Dumnezeu prin spovedanie și prin căință.