duminică, 6 octombrie, 2024

Peste 8.500 de elevi repetenți au burse de merit! Ce explicații dau reprezentanții Ministerului Educației

Peste 8.500 de elevi repetenţi din toată ţara primesc burse de merit de la stat pentru rezultate deosebite la şcoală. Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei a dus revolta de la părinţi şi profesori până la premier. Iată care sunt cele mai mici medii cu burse de merit.

Peste 8.500 de elevi repetenți au burse de merit

Rezultatele publicate de Ministerul educaţiei au stârnit revolta profesorilor, părinţilor, dar mai ales a elevilor care chiar au rezultate deosebite la învăţătură. În plus, premierul a precizat că o astfel de situaţie este inadmisibilă şi cere ministerului să găsească o soluţie pentru a schimba aceste criterii. Practic, acum iau bursă de merit primii 30% dintre elevii fiecărei clase.

Cele mai mici medii se încadrează între 1 şi 2. Sunt 158 de elevi din întreaga ţară care au primit bursă luna trecută pentru rezultate deosebite la şcoală. Încă 700 aveau medie cuprinsă între 2 şi 3,  alţi aproape 2.500 de elevi au luat această bursă deşi aveau medii cuprinse între 3 şi 4, iar un număr semnificativ mai mare de elevi, peste 5.200, au primit bani pentru că aveau medii cuprinse între 4 şi 5.

Peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest burse de merit. Valoarea acesteia a crescut de la 200 de lei pe lună la 450 de lei pe lună, prin noua lege a învățământului preuniversitar.

În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că:

  • 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99
  • 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00
  • Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.
  • 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.
  • 2,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00.
  • 6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.

Cum se acordă bursele de merit

Bursele de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale / a mediilor de admitere.

Ministerul Educației analizează propunerile de îmbunătățire a Metodologiei de acordare a burselor școlare, cu respectarea interesului superior al copilului și a principiului echității, potrivit sursei citate.

Cuantumul burselor școlare este:

  • bursa de merit: a crescut de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună;
  • bursa socială: a crescut de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună;
  • bursa tehnologică: a crescut de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună

Există situaţii, mai ales în liceele de top din ţară, unde elevi cu medii peste 9, nu iau bursă de merit, pentru că nu se încadrează în primii 30% din clasă. Bursa este de 450 de lei pe lună şi se acordă tot anul în funcţie de media de anul trecut. Dar sunt și peste 8.500 de elevi repetenți care au burse de merit.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.