Povestea emoționantă a Elenei Rebeca Carinia a început în urmă cu 33 ani. La doar 6 luni, a fost adoptată de o familie de italieni din Piacenza. Un alt frate de-al româncei a fost dat spre adopție în Belgia. În urmă cu 3 ani, Elena Rebeca s-a decis să-și caute părinții biologici. Așa a aflat că mai are 5 frați, cel dat spre adopție în Belgia fiind un talentat muzician.
Povestea emoționantă a Elenei: „Mi-a scris cineva din familie“
Elena s-a născut la 8 octombrie 1990, în București și a fost adoptată de o familie italiană din Piacenza când avea doar 6 luni. De-abia la vârsta de 6 ani părinții italieni i-au spus că a fost adoptată, dar asta nu a afectat-o.
La vârsta de 30 de ani, Elena s-a gândit să-și găsească familia biologică. În 2014, o persoană i-a scris din România pe Facebook că știe informații despre ea și că face parte din familia mea românească. Acel mesaj nu a convins-o însă să înceapă să-și caute părinții biologici.
Cercetând despre situația care era în România în anii ’90, românca a aflat despre „mamele eroine“ și despre legile pe care dăduse Ceaușescu pentru stimularea creșterii populației.
Ajutată de părinții adoptivi, Elena a analizat actele pe care le avea și a descoperit că era al șaselea copil în familia sa biologică. Așa a aflat și despre Gerard, un frate cu care împărțea același tată și aceeași mamă. Gerard fusese dat spre adopție n Bruxelles și despre care a aaflat ulterior că este un muzician talentat.
Gerard a crescut până la vârsta de 2 ani în orfelinat și ulterior a fost adoptat de o familie din Belgia.
„Prima emoție nu a fost frica, ci entuziasmul. Teama îmi era să nu găsesc ceva care să mă definească, ca și cum ar fi existat o moștenire despre mine, ceva pe care trebuia să-l port ca o povară. Cei mai dificili pași au fost primul apel video cu fratele meu și propunerea de a merge în această călătorie cu mine. Am fost imediat înțeleasă de el. Apoi a fost problema de a ne cunoaște unul pe celălalt, cu asemănări și diferențe”, spune Elena.
Întâlnirea cu mama biologică
În momentul în care a aflat cine sunt părinții biologici, românca a avut emoții foarte mari, gândindu-se la ce ar putea descoperi.
„A fost foarte interesant, dar și foarte ciudat. Cea care aș fi putut fi, dacă aș fi crescut acolo. Să fac un grătar duminica la soare cu familia mea. Pentru prima dată, nu luam masa cu familia mea obișnuită, ci cu o alta. În Italia mi se spune Elena, în România mi se spune Rebeca, pentru că numele mamei mele biologice este Elena. Din punct de vedere emoțional a fost un mare dezastru.
Dar faptul că eram la 30 de ani și că aveam un eu solid mi-a permis să navighez pe aceste ape furtunoase fără să mă pierd. Legăturile de sânge sunt supraevaluate. Mi-am dat seama ce lucruri sunt importante pentru mine și care sunt cele pentru care nu faci compromisuri. Trebuie să fii acceptat pentru ceea ce ești“, povestește Elena, o româncă adoptată de o familie de italieni.