În satele de munte din Hunedoara, longevitatea pare să fi devenit o tradiție, iar unii localnici au ajuns să trăiască mult peste vârsta de o sută de ani. Printre aceștia regăsim și povestea extraordinară a lui „Iancu din peșteră”, care, conform relatărilor localnicilor, ar fi atins vârsta extraordinară de aproape 140 de ani, și care și-a captivat consătenii prin modul său excentric de a-și duce existența.
Povestea extraordinară a lui „Iancu din peșteră”!
Viața lor simplă în mijlocul naturii, printre munți și păduri, dar și pasiunea pentru a se menține mereu activi sunt elemente comune care i-au definit pe cei mai longevivi locuitori din satele Hunedoarei. Unii dintre acești oameni au trăit mult peste vârsta de o sută de ani și au continuat să fie activi până în ultimele momente ale vieții lor. Cei care i-au întâlnit i-au perceput ca pe adevărate fenomene ale naturii, admirându-le voința și rezistența.
Despre „Iancu din peșteră”, figură enigmatică ce face parte din istoria satului Săcămaș din Hunedoara, se spune că ar fi trăit aproximativ 140 de ani, petrecându-și ultimii ani de viață într-o grotă de la marginea pădurii satului, lângă un izvor.
Locuința lui Iancu al Didei, cunoscut și sub numele de „Iancu din peșteră”, poate fi vizitată pânp și în zilele noastre, unde pot fi observate urme ale existenței sale până în anii ’60, atunci când bătrânul s-a stins într-o zi aspră de iarnă. Ochii mirați ai localnicilor îl urmăreau cu mare interes pe bătrân atunci când acesta se ivea pe ulițele satului.
„Era ceva de speriat pentru cei care nu îl cunoșteau, dar multă lume din sat îl avea la inimă. Era ca un pelerinaj aici. Vreo 120 de ani putea să fi avut. Nici el nu mai știa. Iancu a murit în martie 1965, după ce învățătorul Peica din sat, cel care avusese grijă de el în ultimii ani de viață, murise în ziua Anului Nou”, a spus Emil Muntean din satul Săcămaș, care l-a prins în viață pe bătrân.
Se hrănea cu roadele pădurii și bea apa de izvor
Hrana lui Iancu din peșteră provenea din natură și roadele pădurii, dar și din darurile aduse de localnici. El își stingea setea cu apă din izvor și ducea o viață solitară în peștera sa, pe care o proteja cu o ușă pentru a preveni vizitele neașteptate ale animalelor sălbatice. Bătrânul își lăsase unghiile să crească lungi ca niște gheare, iar părul îi era lung și des, barba ajungându-i până la brâu. Unii dintre locuitorii satului își aminteau că purta întotdeauna o basma roșie, în timp ce alții povesteau că Iancu purta o fustă de aceeași culoare peste pantaloni.
„Administraţia pădurilor l-a obligat să poarte pe cap o basma roşie pentru a nu fi confundat cu vânatul”, a explicat profesorul Ioachim Lazăr.
Conform cercetătorului, Iancu din peșteră a devenit subiectul atenției Securității, deoarece își găsise adăpost în grotă, iar vârsta sa avansată l-a făcut un obiect de studiu pentru medici.
„Colonelul Călugăru, pe atunci medicul Securităţii regionale, amicul meu, a scos din buzunar nişte fotografii în care pe cine văd? Pe omuleţul din Săcămaş. «Vezi pe pişpiricul ăsta?» – îmi zice doctorul. «Ar putea fi recordman naţional sau chiar european la longevitate». Doctorul îmi dete câteva poze pe care fotograful securităţii le făcuse la faţa locului, adică la peştera din pădurea unde Iancu avea domiciliul. Fiindcă era un om singuratic şi de o vârstă necunoscută, Iancu fusese dat în atenţia Ministerului de Interne, iar doctorul personal trebuia să-l aibă de grijă.
Aflând că aici trăieşte un om ciudat şi semisălbatic, autorităţile l-au trimis la Institutul Parhon din Bucureşti, pentru studii de geriatrie. Cei de la Institut i-au analizat părul şi i-au evaluat vârsta la circa 140 ani”, este o parte din povestea extraordinară a lui Iancu din peșteră, relatată de Ioachim Lazăr.