vineri, 14 februarie, 2025

Povestea monedei românești. Cum și-a câștigat denumirea de „leu”

Poate v-ați întrebat care este povestea monedei românești și cum a ajuns „leul” să fie cunoscut sub acest nume. Povestea „leului” își are rădăcinile în secolul al XVII-lea, când în Principatele dunărene se utiliza ca monedă talerul olandez (cunoscut sub numele de löwenthaler), care avea gravat un leu în picioare, de unde și denumirea generică de „leu” dată de locuitori.

Care este povestea monedei românești

În secolul al XVIII-lea, în circulație se aflau mai multe tipuri de monede, printre care paraua otomană și șfanțul (zwanziger), de unde provine și expresia cunoscută „nu am nici un șfanț”.

Originea denumirii „leu” pentru moneda românească are legătură cu talerul olandez gravat cu leu, care a fost utilizat în Țările Române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Chiar și după încetarea utilizării talerului, termenul „leu” a rămas în uz pentru a desemna o unitate imaginară de calcul, la care se raportau prețurile în deceniile ce au urmat.

În semn de recunoaștere a Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza a propus introducerea unei monede naționale unice, însă demersul său a întâmpinat rezistență din partea autorităților otomane. Cu toate acestea, în 1864, la Paris, a fost emisă prima monedă românească cu chipul său, deși aceasta nu a fost niciodată pusă în circulație.

Ulterior, în 1867, a fost emisă prima monedă națională românească, „leul”, o monedă bimetalică divizată în 100 de unități numite bani. Au fost emise ulterior monede din bronz, aur și argint, fiecare reprezentând o anumită valoare sau subdiviziune a acesteia.

În 1870 a fost înființată Monetăria Statului și astfel, monedele românești au putut fi bătute pe teritoriul țării, acest lucru fiind realizat în străinătate până la acel moment. În această perioadă intră în țară o cantitate impresionantă de valută, dar guvernul forțează măsuri monetare drastice pentru a impune un curs de schimb valutar și o circulație a monedelor.

În perioada interbelică, leul românesc suferă din pricina inflației și a enormelor datorii de război pe care țara trebuia să le achite, astfel că se ajunge la bancnota de 5.000.000 de lei, bancnota cu cel mai mare nominal din istoria țării.

Utima denominare a avut loc în 2005

Denominarea leului românesc se face în anul 1947, raportul fiind de 1 leu la 20.000 de lei. Această măsură este impusă de către regimul comunist fără o avertizare prealabilă pentru a controla numărul de monede din țară și pentru a se asigura că cetățenii nu păstrează bani pentru economii personale, bani ce puteau fi folosiți pentru a rezista măsurilor regimului.

Reforma monetară din 1952 face ca 1 leu nou să fie egal cu 20 de lei vechi, iar această reformă a venit pe nepregătite în ceea ce privește populația, la fel ca cea dinaintea sa. O altă schimbare importantă în perioada comunistă a fost renunțarea la standardul aurului, lucru ce a avut loc pentru a preveni inflația preconizată în urma denominărilor.

Cu toate acestea, denominarea din 1952 face ca leul românesc să-și piardă paritatea față de valută, iar cursul de schimb valutar să fie impus prin măsuri legislative. În această perioadă, populația țării nu avea voie să dețină valută, fapta fiind încadrată în registrul penalului și pedepsită cu închisoarea.
RON sau leul nou este moneda aflată în circulație în prezent. Povestea monedei românești se oprește la 1 iulie 2005, când a avut loc ultima denominare, iar leul vechi a pierdut ultimele 4 zerouri.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.