Proprietarii de case pot construi fără autorizație! Noua lege dezbătută în România va declanșa conflicte cu vecinii. Este vorba despre un proiect legislativ care prevede posibilitatea ridicării, în mediul rural, a locuințelor de până la 150 de metri pătrați fără autorizație de construire. Măsura are ca scop reducerea birocrației, dar există și riscuri pentru vecinii de la curte!
Proprietarii de case pot construi fără autorizație
Proiectul de Cod al Urbanismului vine cu o schimbare majoră pentru proprietarii de terenuri din mediul rural, și anume posibilitatea de a construi case cu o suprafață de până la 150 de metri pătrați fără a mai fi nevoie de o autorizație de construcție. Deși scopul modificării legislative este simplificarea procedurilor și reducerea birocrației, specialiștii în arhitectură și construcții atrag atenția asupra posibilelor consecințe.
Excepția privind lipsa autorizației este justificată doar pentru construcții de mică importanță, precum garaje, magazii sau anexe gospodărești. În schimb, ridicarea unei locuințe, chiar și cu o suprafață de 150 mp, fără un proiect tehnic detaliat, ar putea fi o decizie riscantă, precizează capital.ro.
Lipsa oricărei forme de control poate duce la amplasamente greșite, nerespectarea distanței legale față de gardul vecinilor, probleme de siguranță sau chiar conflicte între vecini, susțin specialiștii în construcții.
Ministrul Dezvoltării a explicat că scopul principal al noii legi este simplificarea procedurilor, fără a elimina complet rolul autorităților locale. Pentru locuințele unifamiliale de până la 150 mp, primăriile vor avea un termen de 15 zile pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.
Dacă în acest interval nu este emis un răspuns, beneficiarul poate începe lucrările la construcțiile destinate locuirii proprii. Proiectul de lege se afă în dezbatere și rămâne de văzut dacă va fi adoptat. Noua măsură vizează în special mediul rural, zonele unde predomină așezările de tip sat și cătun.
Proiectul unei case și autorizațiile obligatorii
Proiectul unei case începe din punct de vedere legal de la obținerea certificatului de urbanism. Acest document este emis de primăria locală de pe raza căreia se va afla viitoarea construcție.
Cu ajutorul certificatului viitorul proprietar află exact ce are voie să construiască acolo și ce nu are voie, plus regimul de înălțime, distanța față de vecini, retragerile minime, utilitățile disponibile și lista completă de avize și acorduri de care noul proprietar are nevoie.
După obținerea certificatului de urbanism, urmează obținerea avizelor și a studiilor preliminare. Abia după aceea, arhitectul poate începe proiectul tehnic al casei, cunoscut și sub denumirea de Documentație Tehnică pentru Autorizarea Construcțiilor.
Proiectul include planurile de arhitectură, calculele structurale, proiectele de instalații, planurile de amplasament și notele justificative și se depune la primărie pentru obținerea autorizației de construire, apoi construcția casei poate să înceapă, precizează lovedeco.ro.
Cea mai importantă perioadă pe care proprietarul trebuie să o respecte la un proiect de casă este cea a autorizației de construire. Conform legii, aceasta este valabilă 12 luni de la data emiterii, timp în care trebuie să se înceapă lucrările la casă. În caz contrar, autorizația își pierde valabilitatea, iar construcția nu mai poate fi legal începută.
În anumite condiții, se poate cere autorităților o prelungire a autorizației. Cei care nu respectă toți pașii legislativi riscă amenzi uriașe. Românii trebuie să mai știe că un nou proiect de lege se află în dezbatere, în care proprietarii de case pot construi fără autorizație locuințe de până la 150 de metri pătrați fără autorizație de construire.