duminică, 14 iulie, 2024

Provine dintr-o familie modestă din Vulcan, care a dat lovitura la Havard! Amira are o poveste de viață fabuloasă!

Amira Iasmina Abugararah, în vârstă de doar 18 ani, a dat lovitura la Havard! Tânăra este o sursă de inspirație pentru adolescenții care se află la început de drum. De curând, aceasta a aflat că a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Harvard. Această universitate de elită i-a deschis larg ușile, și îi va asigura toate condițiile necesare de trai pe durata studiilor. Harvardul își propune să atragă și să formeze oameni excepționali, iar Amira este cu siguranță unul dintre aceștia, datorită performanțelor sale remarcabile în domeniul educațional.

Amira a dat lovitura la Havard!

Amira Iasmina Abugararah s-a născut într-o familie simplă din Vulcan, unde a urmat cursurile ciclului gimnazial și trei ani de liceu la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”. Tatăl ei provine din Fâșia Gaza și a venit în România pentru studii, absolvind Facultatea de Medicină din Timișoara. Numele Amira, care înseamnă „prințesă” în limba arabă, i-a fost dat de către mama sa. Fiindcă nașterea ei a fost un moment dificil, părinții au considerat-o un dar neprețuit de la Dumnezeu.

Anul trecut, Amira a reușit să obțină o bursă în Statele Unite ale Americii printr-un program denumit „Future Leaders Exchange (FLEX)”. Acest program oferă tinerilor înzestrați cu abilități excepționale oportunitatea de a studia și a se forma ca viitori lideri ai generației lor. Competiția pentru obținerea bursei FLEX a fost extrem de acerbă, cu aproape 2.000 de copii din România înscriși în competiție. Doar 30 dintre aceștia au avut privilegiul de a beneficia de această oportunitate, printre care se numără și Amira, conform spuselor mamei sale.

„Acum se află în SUA cu o bursă obținută în august 2023 prin programul FLEX. Acolo urmează cursurile clasei a XII-a. În liceu a avut rezultate foarte bune, a absolvit clasa a XI-a cu media 9,81. A fost bursieră în anii de liceu și în gimnaziu. Este un elev strălucit și cuminte. Având în vedere că am crescut-o singură de la vârsta de cinci ani, eu fiind divorțată de tatăl ei, a fost un copil foarte responsabil și cuminte.

Din 2000 de copii la nivel național au mai rămas 30. E meritul ei pentru că ea s-a ocupat de toate formalitățile. Plecarea în State a presupus diferite vaccinuri, foi matricole etc.. Dacă te zbați totul e posibil”, a transmis Flori Abugararah, mama Amirei.

Activitățile extrașcolare i-au pavat drumul spre succes

Mama tinerei susține că succesul pe care îl are fiica sa se datorează și implicării ei în diverse activități extrașcolare. Aceste activități au fost punctele forte ale Amirei din Vulcan, cântărind mult în dosarul prin care a aplicat pentru bursa FLEX și pentru admiterea la Universitatea Harvard.

Amira s-a implicat activ ca voluntariat la Crucea Roșie, a practicat sport de performanță și a fost aleasă președintă a Consiliului Județean al Elevilor din județul Hunedoara. Aceste experiențe au contribuit la dezvoltarea și consolidarea abilităților sale de lider.

Admiterea la Harvard a reprezentat o recunoaștere a autodisciplinei și a conștiinciozitatii pe care a avut-o de mica, știind să facă alegeri înțelepte și să urmeze un drum al excelenței.

„În noaptea în care am aflat că a fost admisă la Harvard, mi-a mulțumit că am lăsat-o să-și decidă drumul în viață și nu am îngrădit-o. Asta mi-a spus: «Îți mulțumesc că mi-ai dat aripi să zbor»”, a povestit mama fetei care a dat lovitura la Havard.

Amira Abugararah va urma cursurile Facultății de Științe Politice a prestigioasei Universități Harvard.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.