Răsturnare de situație în cazul tragediei din Mangalia! Crima din Mangalia a bulversat întreaga națiune iar în jurul ei plutește un val de mister greu de pătruns. Pe măsură ce noi detalii jung la suprafață, a apărut și o nouă ipoteză. O cunoștință a celor două adolescente sugerează că Loredana ar fi avut un complice.
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Mangalia
Alina, tânăra de 18 ani care a fost omorâtă de prietena ei din copilărie, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Fata a fost bătută și înjunghiată de către Loredana, iar mai apoi corpul său neînsuflețit a fost abandonat sub o bancă, într-un parc din Mangalia. Cea care a ucis-o a acționat cu sânge rece, dar o apropiată a acesteia bănuiește că a existat și un complice.
Pe cele două foste colege de bancă le lega o prietenie trainică, ele învățând în aceeași clasă la Liceul „Ștefan Procopiu“ din Vaslui. Înainte de vacanța de vară, fetele i-au împărtășit planurile pe care le aveau dirigintei lor. I-au spus dirigintei că au de gând să plece pe timpul verii la muncă pe litoral, iar aceasta a fost fericită pentru cele două colege, fără a bănui ceva din ce avea să urmeze.
După cele întâmplate, Elena Calu, diriginta clasei la care învățau, a făcut dezvăluiri incredibile. Acesta a povestit despre personalitățile celor două eleve, descriind-o pe Alina ca o fire extrovertită, plină de viață și veselă. Pe de altă parte, Loredana, autoarea crimei, a fost preceput drept o fire introvertită, retrasă și liniștită.
Pe deasupra, diriginta a mai făcut o declarație ce ar putea răsturna situația. Profesoara a sugerat posibilitatea ca Loredana să nu fi acționat singură, și că ar fi fost influențată sau ajutată de încă cineva în comiterea acestui act oribil.
„În ultima săptămână de școală mi-au spus că vor să plece la muncă în Mangalia. Le-am urat succes, le-am spus să aibă grijă de ele și să ne revedem cu bine la toamnă. De când am aflat ce s-a întâmplat, stau și mă gândesc cum a crezut Loredana că asta ar fi ultima soluție să rezolve o problemă! Este de neînțeles! A dat dovadă de un sadism incredibil. Cred că a mai fost cineva în spate. Loredana părea ușor de influențat, în schimb Alina, nu”, a declarat Elena Calu, diriginta celor două.
Apar martori în cazul tragediei din Mangalia
În fiecare zi, apar informații noi despre tragedia din Mangalia. De această dată au ieșit din umbră și 2 martori. Cei 2 băieți, stăteau vizavi de camera celor două tinere. Aceștia au declarat că în jurul orei 3 dimineața au auzit niște țipete înspăimântătoare. Băieții au mers să vadă ce se petrece, astfel că s-au prezentat la ușa cu pricina. Însă, spun aceștia, una dintre fete, cel mai probabil Loredana, i-a expediat rapid strigând din spatele ușii că dorm și că nimic nu se întâmplă.
Atunci tinerii au plecat, iar din acel moment, spun că nu au mai auzit niciun zgomot până în zori. După cele aflate, băieții regretă că nu au insistat și nu au intrat direct în camera acestora. Dacă ar fi procedat așa, Alina ar fi avut o șansă la viață, ținând cont că Loredana a spus că prietenea sa a agonizat vreme de 30 de minute până la ultima suflare.
„Am bătut la ușa și ne-au spus că dorm. Adică doar una dintre ele a răspuns, am auzit doar o voce, așa că ne-am dus să ne culcăm, a fost liniște, până dimineața.
Eram obișnuiți că dimineața să o găsim în fața hotelului, ori mătura, ori o găseam la o pauză de țigară. Loredana însă, a venit la masă, s-a comportat normal. S-a dus la muncă, vorbea cu fetele ca de obicei”, au povestit cei 2 băieți, despre cazul tragediei din Mangalia.