Casa familiei scriitorului Ionel Teodoreanu din Bucureşti, care este descrisă și în trilogia „La Medeleni”, a fost pusă la vânzare, anunţă România Sotheby’s International Realty. Reședința faimoasă din “La Medeleni” a fost ridicată în 1912, într-o perioadă în care economia traversa o perioadă prosperă comparabilă cu Belle Epoque, și reprezintă un simbol cultural a unei perioade excepționale din istoria României.
Reședința descrisă în “La Medeleni” este de vânzare!
Bijuteria arhitectonică care a aparținut faimosului autor român este amplasată în inima Capitalei și fost listată pentru vânzare de Romania Sotheby’s International Realty.
Proprietatea are o poveste uimitoare, în trecut fiind deținută de erudita familie Teodoreanu, ai cărei origine se întinde dincolo de Revoluția de la 1848. Membrii acesteia se remarcau prin rolul important pe care l-au jucat în dezvoltarea culturală și literară a României.
Reședința a servit ca inspirație pentru cele mai iubite momente din celebra trilogie „La Medeleni”, în care este evocată o copilărie și adolescență idilică, de către talentatul autor.
Arborele genealogic cunoscut publicului larg, începe de la Alexandru T. Teodoreanu, băiat de preot care, prin muncă și strădanie, ajunge primarul Iașilor, procuror și avocat cunoscut. El a devenit tatăl a 3 copii -Osvald, Laurențiu și Alexandru
Laurențiu Teodoreanu, unchiul prozatorului, a ocupat postul de director al Uzinei electrice din Iași, iar în 1907 ajunge să conducă reprezentanța Siemens din București. El a inspirat primul personaj inginer din literatura română – ”Herr Direktor” în ”La Medeleni”.
Aici a trăit și Osvald când era în București, dar și Laurențiu, până s-a înrolat ca voluntar în armata franceză în 1915, unde și-a pierdut viață cu puțin timp înainte de încetarea războiului.
În toate generațiile familiei a existat cate un membru numit Alexandru, care și-au pus amprenta în destinul casei. Locuința a fost ridicată de Alexandru Teodoreanu, un alt Alexandru Teodoreanu a răscumpărat-o după ce aceasta ieșise din proprietatea familiei, iar nepotul său, Alexandru Vasiliu a vândut-o către actualul dezvoltator care își dorește să îi redea farmecul de odinioară.
Imobilul va fi renovat și transformat în 3 apartamente de lux
Situată în centru, somptuoasa clădire prezintă beneficiul proximității față de atracțiile și facilitățile metropolei, inclusiv teatre, restaurante, școli, magazine și unități medicale, precum și fermecătorul parc Grădina Icoanei.
În această perioadă, clădirea se află în renovare, urmând a fi transformată în 3 apartamente de lux.
Apartamentele tip cvadruplex vor îmbina stilul arhitectural și decorativ clasic cu confortul unui trai modern. Prețul de vânzare nu a fost stabilit deocamdată.
Proprietatea este situată pe Strada I.L. Caragiale, nr 8, și are o suprafață de utilă de 315 mp, 7 camere și 6 băi și este dispusă pe 4 nivele, subsol, parter, etajul 1, mezanin.
”Demersul actualului proprietar este unul salutar întrucât și-a propus nu doar să creeze un spațiu confortabil pentru o reședință centrală, dar și-a propus și să păstreze bagajul cultural cu care este înzestrat acest imobil. Practic, este o îmbinare a unui stil de viață cu parfum de Belle Epoque cu un trai actual conectat la viața urbană într-un cadru și atmosferă specială” a declarat Monica Barbu, CEO al Romania Sotheby’s International Realty.
Încăperile au tavane înalte, ce oferă senzația unei elegante săli de bal, iar ferestrele mari și lucarnele de un caracter unic, creează o atmosferă încărcată de poezie și lumină naturală.
Cei care vor cumpăra apartamentele au mână liberă să personalizeze spațiul în stilul preferat, cu finisajele dorite. Fosta reședință a faimoasei familii Teodoreanu este o oază de liniște și splendoare în mijlocul agitației orașului. Încăperile remarcabile așteptă să fie locuite de oameni care să creeze între pereții săi amintiri de neuitat. Reședința descrisă în “La Medeleni” este de vânzare pe site-ul Romania Sotheby’s International Realty.