joi, 12 iunie, 2025

Rețelele de socializare salvează vieți. Povestea incredibilă a bărbatului ajuns pe străzi

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns pe străzi după ce și-a pierdut locuința și locul de muncă. Alessio Vivaldini, un muncitor din Italia, a fost nevoit să locuiască în condiții groaznice. Timp de mai bine de o lună, bărbatul a avut parte de o viață asemeni unui boschetar.

Chiar dacă tot acest timp, bărbatul a crezut că nu va mai putea să revină la viața lui obișnuită, povestea a avut un final fericit. Acesta și-a luat inima în dinți și a scris despre toată durerea și nenorocirea prin care trece pe pagina sa de Facebook. În spațiul online, acesta a fost susținut și încurajat de foarte multe persoane. În tot acest timp, bărbatul a reușit să supraviețuiască doar datorită sprijinului oferit de fundația Caritas și a unor prieteni. De asemenea, Alessio a fost ajutat și de câțiva foști colegi.

Ce a scris bărbatul ajuns pe străzi în postarea de pe Facebook?

„După acea zi, când mi-am scris povestea pe Facebook, am primit o mie de telefoane și o mie de mesaje de la oameni amabili cu o inimă uriașă. Am primit multe oferte de muncă, chiar și în străinătate. Am găsit un acoperiș și un loc de muncă în orașul meu! Este un lucru de nedescris. Vă mulțumesc pentru tot, pentru tot ce mi-ai dat, chiar și pentru un simplu cuvânt”, a fost mesajul postat de Alessio Vivaldini pe pagina sa de Facebook.

Mesajul pe pagina de Facebook a fost postat de bărbat după o lună în care acesta a locuit pe străzi. Alessio nu a mai rezistat să stea în acele condiții deplorabile și a postat pe online un apel de ajutor cu speranța că cineva va fi sensibil la situația prin care trece.

„Din păcate mi-am pierdut casa și munca de 4 săptămâni, acum dorm pe strada. Vă cer ajutorul să-mi găsesc un loc de muncă, chiar și pentru puțini bani. Vreau să câștig cinstit și să nu merg la cerșit”, a scris el pe 26 iulie pe Facebook, mesaj care i-a salva viața.

Ce impact a avut postarea de pe Facebook? Cum s-a schimbat viața bărbatului după ce a scris acel mesaj

Mesajul bărbatului în vârstă de 39 de ani a devenit extrem de viral pe rețelele de socializare. Acesta a acumulat peste 5.000 de aprecieri și distribuiri, dar și peste o mie de comentarii. De asemenea, în 48 de ore de la publicarea mesajului, bărbatul a primit o propunere care i-a salvat viața. O organizație non-profit din Mantua i-a oferit nu doar un loc de muncă, dar și cazare.

Cu siguranță bărbatul nu s-a aștept la un astfel de impact asupra poveștii sale. Foarte multă lume i-a scris mesaje în care îi propunea o masă sau bani pentru al ajuta să se întrețină prima perioadă.

Bărbatul care a ajuns pe străzi acum este bine și este gată să înceapă un nou capitol din viața sa. Cu siguranță, experiența neplăcută prin care a trecut va rămâne mereu în memoria sa. Însă, această experiență o să-l ambiționeze mai mult pentru a reuși să-și reîntoarcă locuința pierdută.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite