Salariul mediu net din România a avut parte anul acesta de un parcurs progresiv, înregistrându-se în luna aprilie o valoare medie de 5.217, cu o creștere de 32 de lei (+0.6%) față de luna precedentă.
Creșterea salariului mediu de din România cu aproape 15%
Institutul Național de Statistică (INS) anunță că în cursul anului au loc fluctuații ale câștigului salarial în funcție de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători. Aceste fluctuații se înregistrează în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie), conducând, în cele din urmă, la estomparea câștigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În luna aprilie 2024, în majoritatea activităților din sectorul economic, salariul mediu net a crescut în urma acordării primei ocazionale, de exemplu prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de avioane).
Creșterea salariului mediu net s-a mai datorat realizărilor de producție ori încasărilor mari (funcţie de contracte/proiecte).
Comparativ cu luna aprilie a anului trecut, salariul mediu net a crescut cu 14,3%. Indicele câștigului salarial lunar a fost de 107,9% în luna aprilie 2024 faţă de luna aprilie 2023.
În aceeași martie a anului 2024, salariul mediu net a fost de 8.532, cu 30 de lei mai mare decât în luna martie 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 100,5% în aprilie 2024 faţă de luna martie 2024.
Evoluţia câştigului salarial real depinde de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net şi de rata inflaţiei
Valorile maxime înregistrate au fost în activități de servicii în tehnologia informației (11.971 lei), iar cele minime în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.787 lei).
Potrivit INS, cele mai semnificative creșteri ale salariului mediu net anual s-au înregistrat la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2. cu precădere în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (cu 35,5%) și în extracția cărbunelui superior și inferior (cu 27,4%).
Scăderile câștigului salarial net se datorează acordării premiilor ocazionale (prime trimestriale sau anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură și ajutoare bănești, dar și sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, o altă cauză a fost nerealizările de producție sau încasările mici (funție de contracte/proiecte), precum și angajările de personal cu câștiguri salariale sub medie, din unele activități economice.
Cele mai semnificate scăderi ale câștigului salarial mediu net s-a înregistrat în fabricarea produselor de tutun ( cu 34,6%), la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2.
În ceea ce privește sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net, din luna aprilie 2024, a avut o ușoară scădere în învățământ (-1,7%), dar și în sănătate și asistență socială (-0,1%). În administrație publică, câștigul salarial mediu net a crescut cu 1,4%.
Institutul Național de Statistică a confirmat că salariul mediu net din luna aprilie a acestui an, în România, a fost de 5.217, mai mari cu aproape 15%.