Vești bune pentru o anumită categorie de români! Se dă ajutor de la stat de 10.000 de lei, începând din acest an. Este vorba despre beneficiul pentru tranziție. Pe lângă bani pentru terapia de recuperare, persoanele cu handicap vor putea primi și alte beneficii, inclusiv sume pe care să le folosească pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate sau pentru plata chiriei, a asigurării obligatorii sau a utilităților publice, în cazul unei locuințe închiriate din mediul privat, potrivit unei legi ce se aplică de luni. Banii vor fi accesibili doar după ce e stabilită și modalitatea de finanțare a acestor beneficii, precum și condițiile de eligibilitate, termenul legal pentru asta fiind luna iulie.
Se dă ajutor de la stat de 10.000 de lei
Prin Legea 7/2023 a fost introdusă posibilitatea ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de mai multe ajutoare, printre care se numără și beneficiul de tranziție. Suma va fi acordată de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile sub formă de indemnizație lunară persoanei adulte încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, în baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate, în vederea administrării unei locuințe de către aceasta.
Beneficiul pentru locuire va include plata chiriei pentru locuințele închiriate din mediul privat sau din fondul de locuințe sociale, plata asigurării împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilități publice și a reparațiilor curente.
În plus, se are în vedere beneficiul cel de tranziție, care reprezintă o sumă acordată ori de câte ori situația o impune, de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, persoanei adulte cu dizabilități, pentru prevenirea instituționalizării acesteia sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate, în baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate ale acesteia.
Acesta va acoperi costuri de reparații, lucrări de adaptare a locuinței, achiziție a consumabilelor de uz casnic, mutare a bunurilor personale, transport, contractare de servicii necesare de tipul celor de igienizare, instalare de utilități, plata serviciilor sociale de care beneficiază în comunitate și alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență ori criză.
Modalitatea de finanțare, precum și condițiile de eligibilitate a beneficiarilor trebuie aprobate până pe 8 iulie 2023, prin hotărâri ale Guvernului.
De asemenea, noua lege stabilește că persoanele cu handicap pot beneficia de locuință în cadrul rețelei de locuire incluzivă, în baza evaluării nevoilor individuale de viață.
Locuirea incluzivă este o formă de găzduire bazată pe asigurarea respectării setului de standarde cu privire la principiile alegerii și controlului, nonsegregării, adaptării, accesibilității, sustenabilității, diversității, siguranței și separării furnizării locuirii de furnizarea serviciilor de sprijin.
Locuințele incluzive vor fi incluse într-o rețea ce va cuprinde locuințele din comunitate, închiriate, construite sau achiziționate ori în proprietate personală a persoanelor adulte cu dizabilități, care respectă setul de standarde de mai sus.
Cine poate beneficia de acest ajutor de la stat
Beneficiul de tranziție se va putea solicita de persoanele adulte cu dizabilități care îndeplinesc următoarele criterii:
- au certificat sau decizie de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau ușor (în termen de valabilitate);
- sunt în una din următoarele situații: au calitatea de persoană aflată în proces de dezinstituționalizare și iau parte la activități pentru pregătirea transferului în comunitate sau au calitate de persoană aflată în risc de instituționalizare;
- au întocmit un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă;
- nu realizează venituri sau au venituri nete (singure sau împreună cu familia) mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară (3.000 de lei).
Valorile maxime de referință ale cheltuielilor care pot fi acoperite sunt următoarele costuri:
- 1.000 de lei – costuri de reparații;
- 2.500 de lei – lucrări de adaptare a locuinței;
- 1.000 de lei – achiziție a consumabilelor de uz casnic (veselă, obiecte electrocasnice etc.);
- 1.000 de lei – mutarea bunurilor personale și transport;
- 2.000 de lei – contractare de servicii necesare (igienizare, instalare de utilități etc.);
- 2.000 de lei – plata serviciilor sociale de care beneficiază în comunitate;
- 500 de lei – alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență/ criză.
Urmează ca Guvernul să stabilească normele metodologice legate de modul prin care se dă ajutor de la stat de 10.000 de lei.