Se dau 2.000 de lei de la stat pentru mamele cu venituri modeste și resurse limitate, însă trebuie îndeplinite anumite criterii. Această sumă va fi transferată doar în cazul în care nașterea a avut loc începând cu data de 12 aprilie, iar copilul are mai puțin de trei luni. Ajutorul poate fi folosit pentru achiziționarea produselor necesare îngrijirii nou-născuților. Conform noii ordonanțe de Guvern (OUG 34/2024), această măsură de sprijin pentru mamele defavorizate va fi acordată în perioada 2024-2027.
Se dau 2.000 de lei de la stat pentru mame
Potrivit ordonanței, sprijinul financiar va fi disponibil pentru mame până în anul 2027. Fondurile vor fi alocate exclusiv femeilor aflate în situații dificile, cu venituri reduse, și numai celor care au avut nașterea începând cu data de 12 aprilie. Solicitarea ajutorului poate fi făcută numai în primele trei luni de la momentul nașterii.
Doar mamele care sunt recunoscute prin dispoziție scrisă de la primar ca având dreptul la oricare dintre componentele venitului minim de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 și femeile cu dizabilități, precum și cele aflate în situații critice sau care au fost victime ale calamităților, violenței domestice sau se află în situații de risc sunt eligibile. De asemenea, se includ femeile care nu au act de identitate, mamele minore și cele fără cetățenie română care vin din zone de conflict.
Fondurile vor fi transferate electronic și pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse de îngrijire și igienă pentru nou-născuți, scutece, articole de toaletă și îmbrăcăminte.
Tichetul social pe suport electronic, destinat mamelor aflate în situații de vulnerabilitate socială, acordat pentru fiecare nou-născut, este în valoare de 2.000 de lei și se acordă într-o singură tranșă conform Ordonanței de Urgență nr. 34 din 2024. Aceste fonduri sunt destinate achiziționării produselor necesare îngrijirii bebelușului.
Bugetul alocat pentru implementarea măsurii de sprijin constând în acordarea de tichete sociale pe suport electronic destinate nou-născuților este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 24.000.000 de euro.
Tichetele pot fi utilizate doar în magazinele afiliate
În cazul în care mama nu poate asigura temporar sau permanent îngrijirea copilului în primele 3 luni de viață, tichetul social pe suport electronic poate fi acordat reprezentantului legal, conform Ordonanței de Urgență nr. 34 din 2024.
În cazul unei sarcini multiple, tichetul este acordat pentru fiecare nou-născut în parte.
Aceste tichete pot fi utilizate exclusiv pe teritoriul României, în perioada de valabilitate specificată, și numai pentru achiziționarea produselor destinate nou-născuților pentru care au fost emise. Termenul de utilizare a tichetelor este de maximum șase luni de la data emiterii suportului electronic.
Regulile de utilizare a tichetelor sociale pe suport electronic sunt strict definite. Acestea pot fi folosite exclusiv în rețeaua unităților afiliate, iar pentru a beneficia de această facilitate, mamele trebuie să prezinte un act de identitate valabil. Există, totuși, o excepție pentru mamele care nu au documente de identitate valide. În acest caz, acestea pot utiliza tichetele sociale pe suport electronic prezentând o adeverință emisă de autoritățile publice locale.
Se dau 2.000 de lei de la stat pentru mame, sub formă de tichetele sociale pe suport electronic. Acestea nu pot fi utilizate pentru a retrage numerar sau pentru a fi convertite în bani cash, ci sunt destinate exclusiv achiziționării produselor necesare îngrijirii nou-născuților în cadrul rețelei de unități afliate.