Se dau 2.000 de lei pentru români prin Programul „Rabla pentru sobe“. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că acest program ar putea fi lansat chiar în acest sfârșit de an. Prima variantă a ghidului pentru acest program va fi pusă în dezbatere publică în aproximativ două săptămâni.
Se dau 2.000 de lei pentru români!
Programul „Rabla pentru sobe“ a fost propus pentru prima dată de Asociația Forestierilor din România (ASFOR), iar Ministerul Mediului vrea să stimuleze românii din mediul rural să-și înlocuiască sobele vechi cu unele mult mai eficiente din punct de vedere al randamentului consumului de lemn.
„Programul cu sobele este în etapa în care scriem ghidul de finanțare. Am clarificat chiar ieri standardul pe care trebuie să-l respecte aceste sobe cu înaltă eficiență, discutăm despre un standard european care să asigure cel puțin 80-85%, spre deosebire de 20% sau mai puțin, cât are astăzi o sobă convențională.
Ne gândim cel puțin la sobele care funcționează cu lemn de foc, bineînțeles că am putea să le luăm în calcul și pe cele care funcționează cu peleți sau cu brichete. Urmează să hotărâm în urma procesului de consultare publică și care este procentul pe care îl vom finanța din AFM, la fel cum vom hotărî și care este valoarea maximă a unei astfel de investiții pe care o vom finanța.
Eu îmi doresc într-un termen de maxim 2 săptămâni să avem un draft de ghid pe care să-l transparentizăm, înțelegând graba de care trebuie să dăm dovadă, pentru că deja ne aflăm în perioada în care românii își achiziționează lemne de foc”, a declarat Mircea Fechet.
Până la această oră nu se știe valoarea exactă a voucherelor pe care le vor primi beneficiarii acestui program, dar se vorbește despre un sprijin în jurul valorii de 2.000 de lei.
Cine beneficiază de acest program
Președintele ASFOR, Ciprian Muscă, care a venit cu această propunere în 2020 către Ministerul Mediului, a spus și cine sunt beneficiarii programului.
„Beneficiarii vor fi persoanele din mediul rural, va fi un voucher pe care aceste persoane îl vor primi. Pentru a beneficia de acel voucher, cetățeanul trebuie să achiziționeze o sobă, un șemineu, o centrală, cu randament cât mai ridicat de ardere. E pentru prima dată în România programul rabla pentru sobe. (…) Prima dată când am mers cu acest program la minister a fost în 2020”, a precizat Ciprian Muscă, președinte ASFOR.
Aproximativ 3,5 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemne, iar cele mai multe dintre acestea se regăsesc în mediul rural, având un randament scăzut – sub 30%. Astfel, pentru a-și încălzi casele, oamenii ard cantități mari de lemn, însă sobele vechi „nu țin” căldura. Mai mult, pentru a face economii, mulți români nu încălzesc toate camerele, iar fumul degajat poluează.
Una dintre soluțiile cele mai potrivite este demararea unui program prin care statul să subvenționeze înlocuirea sobelor vechi cu unele noi, de înaltă eficiență. Există pe piață sobe moderne, pe lemn sau pe peleți, cu randamente de 80-90%. Există producători de sobe eficiente în toată Europa, inclusiv în România, spune Ciprian Muscă, președinte ASFOR.
Conform organizației, în timp ce instalarea unei centrale termice pe lemn, peleți sau biomasă presupune costuri mari, înlocuirea unei sobe vechi cu una cu eficiență sporită este mult mai la îndemână.
Așadar, prin Programul „Rabla pentru sobe“ se dau 2.000 de lei pentru români.