sâmbătă, 18 ianuarie, 2025

Se taie în prostie bani pentru spitale! De ce minte Alexandru Rafila?!

Sistemul sanitar din România nu a fost și nici nu va fi la nivelul alte țări din UE, însă chiar și așa se taie în prostie bani pentru spitale, deși aceștia erau acordați cu titlu gratuit de către UE, prin PNRR. Astfel, de pe lista trimisă de Guvern au fost tăiate 6 spitale pe motiv că ar exista riscul să nu fie realizate.

Deși, în teorie, ministrul Sănătății ar trebui să facă tot posibilul pentru a ajuta spitalele din subordine, el dă vina pe alții pentru lipsa realizărilor. Întrebarea care se pune este „de ce minte Alexandru Rafila?!“, cui ajută faptul că banii europeni nu ajung să fie folosiți pentru construirea unor secții noi de spital sau pentru dotarea celor existente.

Se taie în prostie bani pentru spitale!

Potrivit listei trimise de Guvern au fost tăiate 6 spitale sau secții deși banii trebuiau să vină prin PNRR. Este vorba despre Spitalul de boli infecțioase Brașov, Spitalul Gerota din București, Secția de Oncologie din Alba Iulia, Spitalul de Obstetrica Ginecologie Buftea, Corp nou Departament Sănătatea mamei și copilului, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța și secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie, pediatrica si pediatrie Arad.

În momentul în care informația a ajuns în spațiul public, Alexandru Rafila s-a fâstâcit în scuze și minciuni. Încă ministrul Sănătăți ia avut tupeul să spună că Ministerul nu a pierdut niciun ban, că își face treaba și că tăierile au fost decise de Comisia Europeană. Mai mult, încă ministrul Sănătății a spus că acele spitale se vor face din banii de la Banca Europeană de Investiții. Adică vom amaneta și mai tare viitorul copiilor noștri, la niște dobânzi foarte mari, doar pentru că cineva nu a vrut să ia banii gratuiți de la UE.

Susținând că decizia a aparținut Comisiei Europene, încă ministrul Sănătății a mințit fără să clipească. Cei de la Comisie au cerut României să taie 2,1 miliarde de euro din banii primiți prin PNRR deoarece a avut rezultate economice mai bune în 2020 și 2021 decât cele preliminare. În aceste condiții, trebuie să dea înapoi o parte din banii alocați inițial. Adică din cauza incompetenței guvernanților noștri!

Decizia de a se tăia de la acele spitale a aparținut Guvernului, cu largul concurs al încă ministrului Rafila. Banii puteau fi tăiați de oriunde, doar că cel căruia i-a păsat cel mai puți na fost ministrul Sănătății.

De ce minte Alexandru Rafila?!

Alexandru Rafila a mințit grav și atunci când a spus că spitalele vor fi făcute „tot gratuit“, dar cu bani de la Banca Europeană de Investiții. Păi cum să ai un asemenea tupeu?! Este știut faptul că Banca dă bani doar cu împrumut, deci nici vorbă de bani nereturnabili de la UE. Guvernanții din ultimii ani și așa au amanetat viitorul copiilor noștri făcând împrumuturi peste împrumuturi, să vii tu, Rafila, să spui că soluția ta salvatoare este Banca Europeană de Investiți ie o mare nerozie.

În plus, dacă bani ar fi venit prin PNRR ar fi existat garanția că acele spitale ar fi fost gata până în 2026, așa cum era prevăzut în PNRR. În schimb, dacă se împrumută bani, spitalele vor fi gata la „sfântul Așteaptă!“, la fel cum s-a întâmplat și cu spitalele pentru marii arși…

De ce minte Alexandru Rafila?! Pentru că, din multe puncte de vedere, încă ministrul Rafila seamănă foarte bine cu președintele dumneavoastră, ambii fiind marcați de o lene cronică și o durere-n în… trei litere.

În cazul lui Alexandru Rafila tăierea banilor din PNRR vine după ce a întârziat luni întregi planul național de cancer, iar asta ar cam trebui să fie ultimele lui nerealizări în calitate de ministru.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.