Un tunel misterios din țara noastră începe să capteze atenția unui număr din ce în ce mai mare de vizitatori. Tunelul enigmatic din România ce duce spre un loc desprins din basme este situat în inima Transilvaniei, și reprezintă o comoară a trecutului care își dezvăluie secretele, stârnind interesul tot mai multor oameni. Este vorba despre traseul feroviar care leagă Hunedoara de minele de fier din Ținutul Pădurenilor. Această linie feroviară deosebită a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și rămâne una dintre cele mai vechi din zonă.
Tunelul enigmatic din România ce duce spre un loc desprins din basme
Acest colț de Românie se remarcă prin peisajele sale feerice și prin trecutul său bogat, transformându-l într-un adevărat tezaur turistic. În prezent, tunelul se află în stadiul de ruină, dar de-a lungul decadelor, oamenii au depus eforturi pentru a-l restaura și a-l transforma într-o atracție turistică. Deși nu mai este funcțional, localnicii și-au propus să convertească acest crâmpei într-un punct de interes pentru turiști.
Din anul 2009 încoace, locuitorii din Hunedoara s-au străduit să transpună în realitate această viziune. Rezidenții consideră că acest loc special din România are potențialul de a deveni o atracție turistică importantă, o oprire în plus pe lista destinațiilor de vizitat, alături de celebrul Castel al Corvinilor. Localnicii au protestat de nenumărate ori pentru repararea liniilor de cale ferate, însă eforturile lor au fost zadarnice.
„Chiar dacă linia ferată nu a fost refăcută, traseul ei a devenit tot mai popular. Este o atracție turistică a Hunedoarei. Iar din sutele de mii de turiști care vin anual la Castelul Corvinilor, mulți ar putea rămâne în oraș, pentru a explora și acest obiectiv turistic – un traseu mai spectaculos ca și cele pe care încă mai circulă mocănițe în scop turistic”, explică Dan Bera, unul dintre militanții pentru restaurarea șinelor.
Istoria căii ferate de la sfârșitul secolului al XIX-lea
La început, această cale ferată îngustă a fost concepută pentru a servi atât călătorilor, cât și transportului minereului de fier. Cursa începea din Hunedoara, traversa valea pitorească numită Zlaști, străbătea apoi valea Govăjdiei și ajungea la stația sa finală din Retișoara (Ghelari), parcurgând astfel 16 kilometri distanță de la punctul de plecare. Călătoria de poveste începea din preajma Castelului Corvinilor, unde astăzi se mai pot observa urmele stației de funicular și a unui hotel de altădată. Mocănițele urmau să parcurgă valea Zlaști, să treacă printr-un tunel impresionant ce are în jur de 800 de metri și să ajungă într-un final în valea Govâjdiei.
Acest traseu plin de aventură îi purta pe călători în mijlocul naturii sălbatice din Hunedoara, pe o distanță de peste 10 kilometri, până la destinația finală – Furnalul din Govăjdia, aflat la poalele unei vaste cariere de talc și dolomită.
O ramificație de bază a acestei căi ferate avea drum către Ghelari, în proximitatea intrărilor în minele de fier de pe valea Rețișoarei, care erau conectate sub munte cu mina centrală din Ghelari. În apropierea stației Rețișoara a fost implementat un plan înclinat ingenios, pentru a ușura procesul de coborâre a vagoanelor încărcate cu minereu.
Tunelul enigmatic din România ce duce spre un loc desprins din basme se afla în Hunedoara și are un potențial turistic uriaș.
Ce este misterios și enigmatic la o cale ferată lăsată în paragină? De ce puneți astfel de titluri? Pentru a avea vizitatori online? Este jalnic. Nu o să mai citesc de la voi nici o știre și o să recomand la toți prietenii și cunoștințele mele să nu mai citească știri de la voi. Jalnic.