O serie de imagini cu un câine care a mers în spatele sicriului stăpânei, pe ultimul drum, au făcut înconjurul internetului. Animăluțul nu s-a putut dezlipi de cortegiul funerar și a mers sute de metri până la groapă.
Din rasa Goldven Retriever, Bessie, a stârnit lacrimi în rândul oamenilor care se aflau în doliu. S-a întâmplat în Irlanda unde stăpâna animalului de companie, Margo Megan, s-a stins din viață.
Un câine a mers în spatele sicriului stăpânei
Fără să îi impună cineva, câinele a simțit nevoia să-și conducă stăpâna pe ultimul drum. Câinele a mers în spatele sicriului stăpânei până la cimitirul din Kilashee, Irlanda. Margo, stăpâna animalului, a murit la vârsta de 94 de ani în Spitalul Regional Midlans. Imaginile au fost publicate de fiul ei, Mike Megan, care a scris că mama lui își iubea enorm câinele care avea același sentimente:
” Ne-am luat la revedere de la remarcabila noastră mamă Margo, la 94 de ani. Își iubea enorm de mult iubea câinele”, notează Mirror.
Margo Megan a fost, potrivit spuselor fiului său, o sportivă legendară din Irlanda. Aceasta a înotat ultima oară în urmă cu 3 ani, la remarcabila vârstă de 91 de ani:
” Ne-am luat ultimul rămas bun de la remarcabila noastră mamă, Margo, astăzi @ 94. Își iubea câinele. Mamă de 12 copii. Înotătoare campioană, deținătoare a multor titluri/recorduri, jucător de top, prima femeie președinte a unui club de golf din Irlanda. Activ până de curând, a înotat ziua de Crăciun acum 3 ani. Legendă.” a explicat fiul.
We said our final goodbye to our remarkable Mum, Margo, today @ 94. She loved her dog. Mother of 12. Champion swimmer, holder of many titles/records, top golfer, 1st female president of a golf club in Ireland. Active until recently having swam Xmas day 3 yrs ago. Legend. pic.twitter.com/NopoT5yA59
— Mike Magan (@MikeMagan1) January 2, 2023
Internauţii au reacționat la imaginile incredibile spunând că cu adevărat câinele este cel mai bun prieten al omului. Unul dintre cei care au văzut imaginile le-a transmis condoleanțe familiei îndoliate și a transmis că imaginea este una incredibilă:
” Această fotografie tocmai a apărut pe cronologia mea – atât de emoționantă, atât de tristă, dar ce fotografie uimitoare”, a mai spus un internaut.
Hachiko, probabil cel mai cunoscut caz din lume
Povestea seamănă un pic cu celebrul caz din Japonia, Hachiko. Hachiko a fost un câine care a impresionat toată umanitatea prin modul în care a ales să-i fie loial stăpânului său, până la moarte.
Povestea are loc în Japonia de la începutul secolului XX-lea și îl are în prim plan pe Hachiko, un câine din rasa Akita Inu. Câinele a fost adoptat de Hidesaburō Ueno, un profesor universitar din cadrul Universității din Tokio. Hachiko obișnuia să-și conducă în fiecare dimineață stăpânul până la gară unde îl aștepta să se întoarcă. La un moment dat, Hidesaburō Ueno, a decedat și nu a mai venit la locul stabilit. Hachiko a așteptat timp de nouă ani întoarcerea stăpânului, dar fără succes. Angajații gării îl vedeau pe celebrul câine pe peron fix în momentul în care trenul cu care trebuia să se întoarcă Hidesaburō Ueno poposea în gară. Degeaba au încercat aceștia să-l adopte, câinele fugind de fiecare dată din casă. Anii au trecut și Hachiko a murit în gara în care și-a așteptat stăpânul timp de nouă ani.
Așadar, povestea câinelui care a mers în spatele sicriului stăpânei, a făcut înconjurul lumii, amintind de Hachiko.