Cenzura, indiferent sub ce formă se manifestă aceasta, nu a putut și nici nu va putea vreodată să pună pumnul în gură presei. Unitatea mass mediei poate fi o forță, iar acest lucru a fost demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, după ce canalul de Youtube al lui Ion Cristoiu a fost deblocat!
Unitatea mass mediei poate fi o forță!
În jurul câtorva nume mari ale presei românești, s-a cristalizat, în urmă cu aproape jumătate, o uniune a jurnaliștilor din România sub umbrela Clubului de Presă. Încă de la început, jurnaliștii au militat pentru libertatea presei, indiferent de micile șicane care mai există între un trust sau altul din lumea mass mediei românești.
Jurnalistul Ion Cristoiu a acuzat public faptul că i-a fost suspendat canalului său de Youtube, pe motiv că într-o tabletă ar fi incitat la ură.
Clubul de Presă a avut o poziție dură marți, 24 octombrie 2023, prin care i-a cerut lui Marcel Ciolacu să intervină asupra acestui asalt împotriva libertății de exprimare.
Interesant este faptul că dintre politicienii de prim rang din România zilelor noastre, doar George Simion a militat pentru libertatea presei și libertatea de exprimare.
Interesant este și faptul că premierul Marcel Ciolacu ar fi comandat suspendarea canalului de Youtube al lui Cristoiu, deranjat de criticile la adresa lui din ultima perioadă.
În urma reacției solidare venite din parte mass mediei românești, Youtube a revenit asupra deciziei, chiar înaintea termenului de o săptămână. Mai mult de atât, i-a fost păstrată și „pastila“ pe care cei de la Youtube o catalogaseră drept necorespunzătoare.
Vestea a fost dată chiar de Ion Cristoiu, care a anunțat că i s-a dat drumul, din nou, la canalul de pe Youtube. „Perioada de blocare s-ar fi încheiat vineri și probabil că nu se mai consideră avertisment, pentru că, de regulă, când se încheie suspendarea, videoclipul considerat infracțiune e șters. Dar «pastila» mea e pe canal, puteți să o vedeți, se intitulează «Lumea de azi are nevoie de un Nicolae Ceaușescu»“, a precizat Ion Cristoiu.
Este sau nu implicat politica în punerea pumnului în gura mass mediei
Ar fi pueril să credem că toate deciziile care se iau în privința mass mediei nu au legătură cu politicul, atât la nivel românesc, cât și internațional.
Este coincidență prea mare faptul că Ion Cristoiu a spus că îi declară război pe față lui Marcel Ciolacu, după suspendarea canalului de Youtube și redeschiderea imediată.
Întâmplarea cu Ion Cristoiu trebuie așezată într-un context general, în care premierul Marcel Ciolacu este considerat garantul Constituției, însă acesta nu doar că susține libertatea presei, ci încearcă, prin toate mijloacele asuprirea acesteia.
Recent, Ministerul Afacerilor Externe a băgat 3,19 milioane de lei, fără TVA într-un sistem IT avansat bazat pe Inteligență Artificială (AI), pentru monitorizarea în timp real a conținutului online pe platformele de socializare, pe site-urile de știri, pe bloguri și pe profilurile unor personalități influente, precum jurnaliști, celebrități și demnitari. Sistemul va permite extragerea metadatelor legate de paginile web, inclusiv data, autorul, cuvintele-cheie, descrierea și titlul.
Scopul acestei investiții ar fi identificarea, analiza și contracararea dezinformării și a propagandei. În fapt, se dorește punerea pumnului în gură mass mediei, care are tupeul să informeze cetățenii în legătură cu toate golăniile pe care le fac cei care ne conduc. Tocmai de aceea, este necesară unitatea mass mediei care doar așa poate fi o forță în România.