vineri, 7 februarie, 2025

Veste bună pentru acești români! Vor lua mai mulți bani de la 1 martie 2023

Persoanele ce beneficiază de asigurări sociale vor lua mai mulți bani de la 1 martie 2023. Majorarea vine ca urmare a actualizării Indicatorului Social de Referință. Astfel, se vor majora venitul minim garantat, indemnizația de șomaj, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, indemnizația pentru creșterea copilului, prima de inserție, ce se acordă absolvenților încadrați în muncă, ajutorul pentru persoanele marginalizate și alocația pentru susținerea familiei.

Mai muți români vor lua mai mulți bani de la 1 martie

Toate ajutoarele sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) vor crește începând cu data de 1 martie 2023.

Prin Legea 225/2021, Guvernul a stabilit ca valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent. Condiția stabilită a fost ca aceasta să aibă o valoare pozitivă.

În condițiile în care Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat pentru anul 2022 o rată a inflației de 13,8%, ISR va crește de la 525,5 lei, cât e în prezent, la 598 de lei.

În aceste condiții, venitul minim garantat, indemnizația de șomaj, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, indemnizația pentru creșterea copilului, prima de inserție, ce se acordă absolvenților încadrați în muncă, ajutorul pentru persoanele marginalizate și alocația pentru susținerea familiei se vor majora, în baza valorii ISR, începând cu data de 1 martie 2023.

În ceea ce privește venitul minim garantat, aceasta va crește, de la 1 martie 2023, pentru o singură persoană, de la 148,7 lei la 169 de lei.

Pentru familiile formate din două persoane se va ajunge suma de 305 lei, de la 268 lei cât a fost în 2022. O sumă de 427 de lei se va acorda pentru familiile formate din trei persoane, în loc de 375,2 lei  cât era până acum. Pentru familiile formate din patru persoane, suma acordată va crește de la 464,5 lei, cât a fost în 2022, la 529 de lei. Suma de 630 de lei se va acorda pentru familiile formate din cinci persoane, în condițiile în care până acum se dădea suma de 553,8 lei. Pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie, se va da câte 44 de lei, față de 38,3 lei anul trecut.

Crește și indemnizația de șomaj

Conform art. 39 alin. (2) din Legea 76/2002, cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă acordată lunar și în mod diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare. Valoarea șomajului va crește de la 1 martie 2023 în funcție de vechime și de salariul brut din ultimul an. Cei care au 1 an vechime vor primi 448,5 lei, față de 394,12 lei cât era până acum.

În cazul în care se ia în calcul serviciu de minimum 3 ani, suma va fi de 448,5 lei + 3% din media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare. Pentru cei cu minimum 5 ani lucrați, la cei 448,5 lei se va adăuga un procent 5% din media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare.

Persoanele care au lucrat minimum 10 ani, vor primi un șomaj de 448,5 lei + 7% din media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, iar cei cu minimum 20 de ani de lucrați vor primi 448,5 lei + 10% din media salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare.

În ceea ce privește indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap, aceasta va fi de 419 lei, în cazul existenței unui handicap grav, și 317 lei, în cazul handicapului accentuat.

Valoarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR. Astfel, valoarea minimă va fi, de la1 martie 2023, la 1.495 de lei, în timp ce alocația lunară de plasament va fi 1.081 de lei. În cazul adopției unui copil, valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare va fi de 2.033 de lei. Valoarea indemnizației de sprijin va fi în cuantum de 718 lei.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite