În luna aprilie, plata pensiilor a fost afectată de greva poștașilor, iar în luna mai, chiar de Paște, există probleme din cauza minivacanței bugetarilor. Potrivit declarațiilor președintelui Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, banii ajung mai târziu de Paşte, iar pensiile pentru luna mai 2024 vor fi plătite ulterior datei prestabilite, din cauza zilelor libere de 1 Mai și Paște.
Banii ajung mai târziu de Paşte!
În mod normal, pensiile sunt distribuite de către poștași între prima zi și cea de-a 15-a zi a fiecărei luni. În acest an, însă, există o mică dificultate din cauza sărbătorii de 1 Mai. Directorul Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a oferit explicații detaliate cu privire la programul de lucru al poștașilor responsabili de distribuirea pensiilor.
Conform explicațiilor lui Daniel Baciu, poștașii vor fi activi în ziua de 2 mai, astfel încât pensiile distribuite prin intermediul acestora vor începe să ajungă la beneficiari încă de vineri. În acest an, angajații din România se vor bucura de o zi liberă în data de 1 Mai, precum și în a doua zi de Paște. Astfel că, lucrătorii beneficiază de o minivacanță începând cu data de 1 mai și până pe data de 7 mai, inclusiv.
Daniel Baciu a explicat că poștașii care vor munci în ziua de 2 mai vor primi ulterior o zi liberă compensatorie. Motivul acestei întârzieri este strâns legat de alinierea cu calendarul sărbătorilor legale și cu programul de concediu acordat angajaților statului, inclusiv poștașilor responsabili de distribuirea pensiilor.
În România, dintr-un total de aproximativ 5.000.000 de pensionari, peste jumătate optează pentru încasarea pensiei prin intermediul poștașilor în prima parte a lunii, în timp ce cealaltă jumătate preferă transferul banilor pe cardurile bancare, aceștia fiind disponibili între ziua a 12-a și a 15-a a fiecărei luni.
Din septembrie, vor crește majoritatea pensiilor
Începând de la 1 ianuarie 2024, o nouă legislație care reglementează pensiile a fost implementată, aducând modificări importante în ceea ce privește majorările și regulile de calcul a pensiilor, afectând peste 5 milioane de pensionari. Aceste modificări prevăd majorări duble pentru anumite categorii de pensii în anul 2025. Potrivit declarațiilor șefului Casei Naționale de Pensii, anumite sporuri vor fi luate în considerare la calculul acestor pensii. În luna septembrie, se așteaptă o nouă creștere pentru cei mai mulți dintre pensionarii din România, însă procentul exact cu care pensiile vor crește nu este deocamdată cunoscut.
„Este vorba despre sporurile pentru care s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale. Pentru acele sporuri avem termen de șase luni, începând cu 1 septembrie, pentru a le recalcula. Noi îi spunem a doua recalculare, care se va face numai pentru persoanele care au avut astfel de sporuri, pentru acele sporuri se va beneficia de o altă creștere opțională, în raport cu valoarea lor, dar și cu nivelul de contribuție plătit”, a spus Daniel Baciu, șeful CNPP.
Cu mai bine de două săptămâni înainte de Paște, clienții se grăbesc deja să cumpere miel din piețe și măcelării. Banii ajung mai târziu de Paşte, iar mulți sunt îngrijorați că prețurile cărnii va crește în preajma sărbătorilor, așa că se așteaptă să plătească peste 50 de lei pe kilogramul de carne de miel.