Zeci de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar grav! Mecanicul unui tren a frânat pentru a evita luni, 13 martie 2023, ciocnirea cu un tren de marfă care deraiase între localitățile Măldăeni şi Roșiorii de Vede, din Teleorman. În acest caz a fost activat Planul Roșu de intervenție a fost activat, la fața locului fiind trimise mai multe ambulanțe. Două persoane rănite au fost transportate la spital și alte zeci au primit îngrijiri la fața locului.
UPDATE: „Un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineaţă în gara Roşiorii de Vede. În acest moment aşteptăm mai multe informaţii. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autorităţile derulează investigaţiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana Maria Timiş.
Zeci de victime în urma unui accident feroviar grav!
Mecanicul trenului InterRegio 1822, care circula pe ruta Arad – București, a fost nevoit luni, 23 martie 2023, să frâneze de urgență atunci când a constatat că pe calea de rulare se află un marfar deraiat transportat autoturisme spre portul Constanța.
Zeci de persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar 2 au fost transportate la spital.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de descarcerare, 8 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță, 7 ambulanțe SMURD, o autospecială transport victime multiple, o autospecială de stingere și 2 autospecialele de prima intervenție și comandă.
„A fost vorba despre o frânare de urgență. Nu a existat un impact cu trenul deraiat. În acest caz, a fost activat planul roșu de intervenție, fiind vorba despre un tren cu foarte mulți pasageri. Au fost trimise la fața locului mai multe autospeciale de intervenție. Persoanele rănite au transportate la spital. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani și o femeie în vârstă de 30 de ani. Bărbatul avea traumatism cranio-facial iar femeia, traumatisme minore. Aproximativ 200 de persoane, pasageri ai trenului, urmau să fie transportați cu microbuze în stația Roșiorii de Vede pentru a fi preluați de un tren pus la dispoziție de CFR”, a declarat reprezentantul ISU Teleorman.
Responsabilii feroviari au precizat că există posibilitatea să apară mai multe întârzieri în urma accidentului de azi dimineață.
Două vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat, iar altul s-a răsturnat, luni dimineața, la intrarea în stația de cale ferată Roșiori Nord.
Un tren încărcat cu mașini a deraiat
Reprezentanții Companiei CFR SA au anunțat că luni dimineața, în jurul orei 4.00, la intrare în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat și unul s-a răsturnat. Trenul de marfă care a deraiat era încărcat cu autoturisme și trebuia să ajungă în stația de destinație Portul Constanța.
Reprezentanții CFR SA au anunțat că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va acorda sprijin operatorului de marfă, astfel încât operațiunile ce țin de repunerea pe șină a vagoanelor deraiate să se desfășoare în condiții de siguranță și să fie finalizate în cel mai scurt timp.
În acest caz, urmează să fie stabilită o comisie de specialiști care să stabilească ce a dus la producerea deraierii celor două vagoane ale trenului de marfă.
Zeci de victime în urma unui accident feroviar grav, iar traficul de călători în zona unde s-a produs deraierea se desfășoară pe celelalte linii din stație, măsură care va fi menținută până la repunerea pe șină a vagoanelor de marfa deraiate.