Chitara este instrumentul agăţat de umărul tuturor generaţiilor, instrumentul versatil care poate interpreta acorduri folk, jazz, country, pop şi rock. Instrumentul îmbunătăţit cu funcţii şi caracteristici diferite, chitara ne poate purta de la tonalităţi calde, până la note grave şi puternice, de la sunete şlefuite, până la o acustică brută şi energică. Farmecul corzilor de chitară atrage orice iubitor de muzică, pătrunde adânc în sufletul celui care le ascultă şi deapănă poveşti minunate, transpuse în cele mai memorabile acorduri.
Chitara, acordul corzilor bine acordate
Piaţa de specialitate vine în întâmpinarea iubitorilor de muzică, cu o gamă foarte variată de chitare, tocmai pentru a acoperi toate dorinţele şi nevoile acestora. Fie că eşti la început de drum în studiul acordurilor de chitară, fie că deja stăpâneşti corzile rebele, dacă studiezi într-un cadru organizat şi bine structurat, sau ai doar un hobby, este esenţial ca instrumentul pe care ţi-l procuri să fie cel compatibil şi potrivit abilităţilor şi aspiraţiilor tale.
Profesioniştii în domeniu te pot susţine cu îndrumare şi sfaturi, astfel încât tu să alegi instrumentul perfect. Dacă vrei să ai o experienţă caldă în acordurile chitării tale, atunci poţi alege o chitară acustică, acest instrument reducându-se doar la măiestria cu care tu îi vei ghida corzile, fără a avea nevoie de dispozitive sau accesorii speciale. Dacă, însă, ţi-ai propus o experienţă muzicală dinamică şi provocatoare, atenţia ta se poate îndrepta către o chitară electrică, sursă inepuizabilă de acorduri puternice şi fascinante.
Când alegi o chitară electrică?
Chitara este instrumentul care capătă personalitate şi îşi subliniază specificul prin natura caracteristicilor. Chitara electrica este strâns legată de muzica rock, prin natura modului în care sunt redate sunetele. O chitară electrică poate avea între șase şi opt corzi, acestea având la bază o doză electromagnetică, deţinând rolul de a converti vibraţiile, de a amplifica sunetul şi de a conferi tonalitatea metalică specifică. Efectele sonore pe care le poate emite o chitară electrică sunt impresionante, astfel că devine justificată dorinţa multor iubitori de muzică de a aprofunda studiul pe acest instrument.
Accesorii şi echipamente
Emisia sonoră a unei chitări electrice presupune existenţa unui amplificator audio-electric, a unei boxe sau a unui difuzor. Pentru ca experienţa muzicală să fie completă şi pentru ca acest instrument să fie valorificat la maxim, trebuie acordată atenţie fiecărui component al chitării electrice, de la butonul de prindere a curelei, până la cordar, doze, şurub pentru întindere sau cheia de acordat. De asemenea, acurateţea sunetului şi durabilitatea funcţionării depind într-o mare măsură şi de modul în care instrumentul va fi întreţinut şi curăţat. Este un proces meticulos, însă de modul în care vei curăţa corzile unei chitări va depinde calitatea experienţelor tale muzicale.