De la 31 martie, se schimbă regulile: Se vor aplica în toate aeroporturile din România

A fost luată o decizie foarte importantă pentru cetățenii români care călătoresc cu avionul în țările din Spațiul Schengen. Regulile se vor aplica în toate aeroporturile din România și intră în vigoare pe 31 martie. Iată care sunt schimbările în ceea ce privește controalele de frontieră.

Regulile se vor aplica în toate aeroporturile din România!

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Cornel Laurian Stoica, a comunicat că, începând cu această dată, cetățenii nu vor mai fi supuși controlului de frontieră pe aeroporturi.

Chiar și așa, autoritățile de frontieră vor continua să desfășoare verificări inopinate în cadrul aeroporturilor pentru a detecta eventuale activități nelegale, menținând astfel un nivel adecvat de securitate și control.

Aceste modificări în politica de control a frontierelor se vor răsfrânge asupra tuturor celor 17 aeroporturi din țară. În aceste locuri, controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen vor fi eliminate.

Prin urmare, cetățenii români care zboară către sau dinspre destinațiile din spațial Schengen nu li se vor mai verifica documentele de călătorie la punctele de control ale Poliției de Frontieră. Vor putea să meargă direct către porțile de îmbarcare fără a întâmpina alte dificultăți.

„Începând cu 31 martie, cetăţenii care călătoresc în statele din Spaţiul Schengen nu vor mai fi opriți pentru controlul de frontieră. Cu alte cuvinte, nu vor mai fi necesare verificări ale documentelor de călătorie la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră; aceştia vor putea merge direct către porţile de îmbarcare. Nu se vor impune nicio obligație suplimentară călătorilor”, a explicat inspectorul general Cornel Laurian Stoica.

Agenții de frontieră vor efectua doar verificări aleatorii

Liderul IGPF a evidențiat faptul că agenții de frontieră vor patrula în continuare prin aeroporturi. Vor continua să efectueze controale asupra persoanelor despre care există suspiciuni.

Conform declarației sale, polițiștii de frontieră vor rămâne în incinta aeroporturilor, însă vor efectua doar inspecții aleatorii pentru a verifica identitatea și statutul legal al călătorilor. Misiunea lor constă în prevenirea și combaterea activităților ilegale.

„Aceste verificări vor fi bazate pe analize de risc sau suspiciuni rezonabile. În cazul în care suspiciunile se confirmă, vor fi luate măsuri legale. Persoanele urmărite pe plan național sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care au comis infracțiuni li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale”, a mai spus șeful IGPF.

De asemenea, inspectorul a subliniat că în cazul minorilor români, aceștia nu vor mai fi supuși controlului de frontieră. Cu toate acestea, însoțitorii lor trebuie să prezinte aceleași documente ca și înainte. Polițiștii de frontieră au dreptul să efectueze verificări aleatorii pentru a se asigura că toate documentele necesare sunt conforme.

În cazul în care minorii călătoresc fără ambii părinți, este necesar și acordul notarial al celuilalt părinte sau o hotărâre judecătorească care să ateste custodia exclusivă a unuia dintre părinți, sau custodia comună a ambilor părinți, în situația în care însoțitorul nu este unul dintre părinți. Adulții și minorii români care călătoresc către state non-Schengen, vor trece prin aceleași proceduri de verificare la punctele de control ale Poliției de Frontieră.

Cornel Laurian Stoica a conchis că, începând cu data de 31 martie, Poliția de Frontieră Română este pregătită să se integreze în Spațiul Schengen prin intermediul rutelor aeriene și maritime, iar noile reguli se vor aplica în toate aeroporturile.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite